Șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Anatolie Falca, a demisionat. Se întâmplă după ce premierul Dorin Recean i-a cerut să plece imediat din funcție în urma scandalului privind Legea amnistiei.
„ANP este tocmai instituția care trebuie să ia în calcul toate riscurile eliberării deținuților, nu să lase abuzurile să se întâmple”, a scris prim-ministrul pe Facebook.
Ministerul Justiției a emis ordin privind asigurarea interimatului instituției de către Alexandru Adam, în prezent director adjunct al ANP.
TV8.md amintește că săptămâna trecută, interlopul Alexandru Sinigur, condamnat acum 19 ani la detenție pe viață, a fost eliberat din penitenciar. Acest lucru a fost posibil după ce în 2023, avocatul a reușit să obțină reducerea pedepsei până la 30 de ani, în baza unor modificări legislative elaborate un an mai devreme, ca mai apoi să se plângă în instanță pe condițiile inumane din penitenciar și să fie eliberat de după gratii. Administrația Națională a Penitenciarelor a contestat decizia, iar Curtea de Apel Nord a admis recursul și a respins cererea de eliberare a lui Sinigur.
Pe 3 aprilie, Alexandru Sinigur, alias „Синий”, a fost reținut de poliție. Potrivit IGP, Sinigur figurează într-o altă cauză penală, bănuit de omor.
Astăzi, Olesea Stamate a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate, iar formațiunea îi cere să-și depună și mandatul de deputat. Am contactat-o pe Stamate pentru o reacție, dar nu ne-a răspuns la apeluri. Ulterior, pe Facebook, deputata a declarat că toate acțiunile sale au fost corecte și legale și că are sufletul împăcat.
Tot astăzi, deputații PAS au adoptat modificări la Legea amnistiei, conform cărora persoanele condamnate pe viață nu vor mai putea ieși din pușcărie decât după 30 de ani. Totodată, persoanele condamnate la detenție pe viață nu vor putea beneficia concomitent de comutarea pedepsei pe amnistie și de liberare condiționată.




































