UPDATE: Irina Lozovan va mai sta 30 de zile în arest la domiciliu. Magistrații au prelungit măsura de arest preventiv.
Prima ședință de judecată în dosarul în care Irina Lozovan este acuzată de finanțarea ilegală a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat are loc joi, 16 noiembrie. Ședința se desfășoară la Judecătoria Buiucani.
Procuratura Anticorupție a anunțat la 9 noiembrie că deputata Irina Lozovan și soțul ei, Pavel Gîrleanu, au fost trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat și respectiv complicitate la infracțiunea menționată.
Urmărirea penală a fost pornită în luna iunie 2023, de către organul de urmărire penală al Direcției Generale Teritoriale Nord a Centrului Național Anticorupție în baza unui denunț.
Conform probatoriului administrat, „procurorii au constatat că, Irina Lozovan, fiind deputat în Parlament și membră a Biroului Politic al Partidului Politic Partidul „Renaștere”, acționând în mod intenționat şi prin înțelegere prealabilă cu soțul ei și alte persoane nestabilite la moment de organul de urmărire penală, care fac parte din conducerea Partidului „Renaștere” și care au dreptul de gestionare a surselor financiare a acestuia, ignorând normele ce reglementează modul de finanțare a partidelor politice, a acceptat cu bună știință finanțarea Partidului „Renaștere”, din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor”.
PA notează că din motiv că Partidului Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale din data de 19 iunie 2023, Ilan Șor, având scopul menținerii controlului asupra unor procese politice, electorale, sociale din Republica Moldova, a oferit membrului Biroului Politic al Partidului Politic Partidul „Renaștere”, Irina Lozovan, mijloace bănești pentru identificarea cât mai multor primari și consilieri locali, pe care să-i convingă să adere la Partidului Politic Partidul „Renaștere”.
Astfel, Lozovan a încercat să recruteze primarul orașului Ocnița, promițând-ui 1 milion lei personal și alți 1 milion lei, alocați primăriei pentru a fi utilizați la dezvoltarea infrastructurii orașului Ocnița, în vederea fortificării poziției electorale a Partidului „Renaștere”.
„Deși primarul orașului Ocnița a refuzat propunerea, Irina Lozovan și soțul acesteia au continuat acțiunile de convingere, transmițând-ui primului, suma de 30 000 dolari SUA, bani ridicați de către soțul Irinei Lozovan, de la sediul Partidului Politic Partidul „Renaștere”, care proveneau de la grupul criminal organizat, condus de Ilan Șor”, notează PA.
La 21 septembrie 2023, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au aprobat cererea Procurorului General interimar privind ridicarea imunității Irinei Lozovan, lipsind-o de imunitate parlamentară.
Pe 18 octombrie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a prelungit măsura preventivă arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile în privința Irinei Lozovan.
Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția.
Pentru infracțiunea imputată, legea prevede pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 57.500 la 92.500 de lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.
În scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale sau confiscări extinse, a fost aplicat sechestru în valoare de aproximativ 477.500 de lei, inclusiv pe un bun imobil, un mijloc de transport și mijloace bănești ridicate în cadrul perchezițiilor.