Magistrații Curții Constituționale (CC) și-au reconfirmat marți, 21 noiembrie, decizia din 16 noiembrie prin care a fost respinsă cererea de suspendare a acțiunii decretului președintei Republicii Moldova, din 26 septembrie 2023, privind eliberarea din funcție a fostului procuror general Alexandr Stoianoglo.
Potrivit unui comunicat de presă remis marți, 21 noiembrie, de Curtea Constituțională, la această decizie, judecătorii Serghei Țurcan și Vladimir Țurcan au formulat opinii separate.
La originea cauzei s-a aflat o sesizare depusă la Curtea Constituțională în data de 2 noiembrie 2023 de către deputații comuniști Diana Caraman, Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Nicolai Rusol și Constantin Starîș. Autorii sesizării au solicitat Curții să verifice constituționalitatea Decretului președintei Republicii Moldova din 26 septembrie 2023 și au solicitat Curții să suspende acțiunea acestuia.
Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianolgo, care este cercetat în mai multe dosare penale, a fost eliberat oficial din funcție. Decretul a fost semnat la 26 septembrie de către președinta Maia Sandu.
Stoianoglo a fost reținut la începutul lunii octombrie 2021 și tot atunci a fost suspendat din funcție, după ce în biroul de serviciu, dar și în locuința sa au avut loc percheziții. Acesta este învinuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații mincinoase.
Anul trecut, avocații lui Alexandr Stoianoglo s-au plâns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru că procurorului general suspendat din funcție i s-ar fi încălcat dreptul la libera exprimare și libera circulație. A doua cerere se referă la decizia Consiliului Superior al Procurorilor din data de 5 octombrie prin care Stoianoglo a fost suspendat din funcție.
În iunie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a făcut publice solicitările de explicații din partea Guvernului Republicii Moldova privind cazul procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo. Potrivit avocatului Victor Munteanu, CEDO nu a fost convinsă că probele din dosarul penal, care au stat la baza reținerii și menținerii în arest la domiciliu a lui Stoianoglo, au fost suficiente pentru a convinge un observator obiectiv că el ar fi comis pretinsele acțiuni pentru care i-au fost pornite dosare penale.
De asemenea, Curtea Europeană a cerut Guvernului să explice de ce autoritățile i-au interzis lui Alexandru Stoianoglo să participe la întruniri publice și să comunice cu presa pe durata procedurilor penale în privința sa. În luna septembrie, Guvernul de la Chișinău a expediat CEDO explicațiile solicitate în dosarul procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo. În răspunsul expediat în data de 22 septembrie, Guvernul s-a referit la plasarea în arest la domiciliu a lui Stoianoglo, dar și la motivele suspendării acestuia din funcția de șef al Procuraturii Generale.




































