Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1403: Atac masiv la Kiev și disperare la Kupiansk. Rusia face o mișcare strategică, iar Trump e optimist

externe

/LIVE TEXT/ Război în Israel, ziua 53: Armistițiu prelungit, prizonieri eliberați și focuri de armă! Israelul a estimat costul războiului

28 noiembrie 2023, ora 13:45

Israel și Hamas au propus, luni, o extindere a armistițiului în Fâșia Gaza. Armistițiul expiră marți, la prima oră a dimineții. Acordul a permis eliberarea a zeci de ostatici care se aflau în mâinile Hamas dar și a mai bine de 100 de deținuți palestinieni. Înțelegerea a permis intrarea a sute de camioane încărcate cu ajutoare umanitare, în Gaza, devastată după 7 săptămâni de bombardamente israeliene, ca răspuns la atacul sângeros condus de Hamas împotriva Israelului, pe 7 octombrie, în care și-au pierdut viața 1.200 de persoane, scrie RFI.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a alăturat luni vocilor care solicită o prelungire a armistiţiului din Fâşia Gaza dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, transmit AFP şi DPA, potrivit Agerpres. Totodată, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA, John Kirby, a declarat că „pentru a prelungi pauza, Hamas s-a angajat să elibereze încă 20 de femei şi copii”. Totuși, forțele israeliene și cele ale Hamas s-au confruntat, marți, în nordul Fâșiei Gaza, în incidente descrise de ambele părți drept o încălcare a armistițiului temporar.

UPDATE Banca centrală a Israelului a prezentat cea mai detaliată evaluare de până acum a implicațiilor economice ale războiului cu Hamas, în timp ce instituţia continuă să se abțină de la reducerile ratei dobânzii în favoarea stabilizării piețelor, scrie Bloomberg, citat de ZF. O perspectivă actualizată a departamentului de cercetare al băncii a estimat „efectul brut" al conflictului asupra Israelului la 198 de miliarde de shekeli (53 de miliarde de dolari), cheltuielile pentru apărare reprezentând mai mult de jumătate din total. Preţul fiscal al războiului a fost estimat anterior la 180 de miliarde de shekeli în 2023-2024 de către Leader Capital Markets, Ministerul de Finanţe afirmând că războiul comportă costuri de aproape 270 de milioane de dolari în fiecare zi.

UPDATE O profesoară de politologie de la Universitatea Princeton din SUA, Amaney Jamal, apreciază, pe baza unui sondaj de opinie realizate în teritoriile palestiniene chiar înainte de atacul Hamas de la 7 octombrie, că oamenii simt că suferă atât din cauza "ocupaţiei" Israelului, cât şi a "dictaturii" mişcărilor palestiniene, potrivit AFP, scrie Agerpres.

UPDATE SUA urmează să trimită în Egipt trei avioane militare cu ajutoare destinate Fâşiei Gaza, au anunţat oficiali de la Casa Albă, informează AFP; citată de News.ro.

UPDATE Mai multe persoane din Gaza sunt expuse riscului de moarte din cauza bolilor decât din cauza bombardamentelor, susţine un reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit Reuters.

UPDATE O navă de război a armatei franceze a ajuns într-un port din Egipt. Nava are la bord elicoptere cu care francezii îşi propun să transporte copiii răniţi din Gaza. Tot la bord sunt paturi de spital. Misiunile ar putea începe în această săptămână, potrivit Reuters.

UPDATE Negociatorii din Israel și ai Hamas și-au exprimat îngrijorarea cu privire la listele de ostatici și deținuți care sunt propuși pentru schimbul de luni. Ambele părți întocmesc câte o listă, iar documentele sunt schimbate cu 12 ore înainte de schimb, scrie Știripesurse.

UPDATE Șefa diplomației germane Annalena Baerbock a salutat luni eliberarea a unsprezece ostatici, printre care „doi adolescenți germani”, în cadrul acordului de armistițiu dintre Israel şi mișcarea Hamas, potrivit Adevărul.

UPDATE Miliardarul american Elon Musk a convenit ca serviciul său de acces la internet prin satelit Starlink să fie disponibil în Fâşia Gaza numai dacă va primi permisiunea din partea autorităţilor israeliene, potrivit ministrului israelian al comunicațiilor Shlomo Karhi, scrie HotNews.

UPDATE Armistițiul dintre Israel şi Hamas, care era pe punctul de a expira, a fost prelungit cu două zile, a anunţat luni Qatarul, mediator între cele două părți, ceea ce sporește perspectiva ca gruparea palestiniană să elibereze şi alţi ostatici în afară de cei 69 eliberaţi deja începând de vineri, relatează Reuters, citat de news.ro. Armistițiul va prelungi pauza de patru zile din războiul de şapte săptămâni dintre Israel şi gruparea palestiniană islamistă, care a declanşat noul conflict în urma incursiunii sale din 7 octombrie în sudul Israelului, în care a ucis aproximativ 1.200 de persoane şi a luat ostatice în jur de 240.

UPDATE Secretarul de stat al SUA Antony Blinken va vizita Israelul, Cisiordania și Emiratele Arabe Unite în cursul acestei săptămâni, a declarat luni un înalt oficial al Departamentului de Stat, informează Rador.

UPDATE Şeful diplomației Uniunii Europene, Josep Borrell și cel al Autorității Palestiniene, Riyad al-Maliki, au cerut, luni, instaurarea unui armistițiu durabil în Fâșia Gaza pentru a se putea avansa spre o soluție pacifistă, scrie RFI.

UPDATE Când luptele vor reîncepe, după încheierea armistițiului, armata israeliană se va întoarce spre sud și se va îndrepta spre ceea ce Hamas consideră a fi bastionul său. Iar războiul se va schimba semnificativ, crede Sean Rayment, fost căpitan în Regimentul britanic de Parașutiști în The Spectator. Israelul știe că o acalmie în lupte sau o încetare a focului convine Hamas. Până acum, atacurile împotriva Hamas au fost necruțătoare și nu seamănă cu nimic din ceea ce a experimentat gruparea teroristă în trecut. Dar fiecare zi care trece fără să aibă loc lupte oferă timp luptătorilor să se regrupeze, să se reînarmeze și să se retragă din tuneluri, știind că sunt în siguranță în fața atacurilor.În ceea ce privește Israelul, pauza temporară nu face decât să amâne inevitabilul. Eylon Levy, un purtător de cuvânt al guvernului israelian, a declarat pentru BBC: „Acest război trebuie să se încheie odată cu sfârșitul Hamas. Vom distruge în totalitate infrastructura teroristă și de guvernare a Hamas în interiorul Fâșiei Gaza și vom ținti fiecare lansator de rachete Hamas, fiecare tunel și fiecare terorist Hamas. Dacă nu facem acest lucru, dacă nu punem capăt acestui război de data asta, va mai exista o dată viitoare, iar data viitoare va fi mai rău, deoarece Hamas va fi încurajată să ne atace din nou. Promite în mod deschis că vrea să comită un alt masacru ca el din 7 octombrie. A dovedit că are capacitatea de a face acest lucru”, notează Ziare.com.

/LIVE TEXT/ Război în Israel, ziua 52: Navă eliberată, vizita lui Musk și ultima zi de armistițiu! Hamasul vrea prelungirea acordului
/LIVE TEXT/ Război în Israel, ziua 51: Prizonieri eliberați, dedicație lui Putin și probleme pentru Musk! "Gaza a devenit un peisaj lunar"
/FOTO/ Salvează-l pe Mihai! Tânărul din Hîncești are nevoie de un aparat respirator pentru a trăi: „Vreau să ajung acasă”
/FOTO/ Salvează-l pe Mihai! Tânărul din Hîncești are nevoie de un aparat respirator pentru a trăi: „Vreau să ajung acasă”
/VIDEO/ Verde-n ochi: Filtrele de la TRM. Ce (nu) se întâmplă după constatările de la Curtea de Conturi
/VIDEO/ Verde-n ochi: Filtrele de la TRM. Ce (nu) se întâmplă după constatările de la Curtea de Conturi
Prima reacție a lui Vlad Filat după ce a fost dat în căutare internațională: „Sunt pe loc. Nu mă eschivez”
Prima reacție a lui Vlad Filat după ce a fost dat în căutare internațională: „Sunt pe loc. Nu mă eschivez”
/VIDEO/ Escrocheriile online iau amploare în prag de sărbători: Cum ne protejăm conturile și buzunarele
/VIDEO/ Escrocheriile online iau amploare în prag de sărbători: Cum ne protejăm conturile și buzunarele
Vlad Filat, pe lista Interpol: A fost dat în căutare internațională
Vlad Filat, pe lista Interpol: A fost dat în căutare internațională

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1403: Atac masiv la Kiev și disperare la Kupiansk. Rusia face o mișcare strategică, iar Trump e optimist

27 decembrie 2025, ora 22:19

Rusia a atacat Kievul și alte regiuni ale Ucrainei cu rachete și drone sâmbătă dimineață, înaintea a ceea ce președintele Volodimir Zelenski a numit o întâlnire crucială cu președintele american Donald Trump, care va avea loc duminică la Mar-a-Lago, în Florida, pentru a ajunge la un acord care să pună capăt unui război care durează de aproape patru ani, scrie Reuters. Trump a declarat că este optimist în ceea ce privește posibilitatea de a ajunge la un acord final de pace în timpul vizitei lui Zelenski.

Pe front, ruşii sunt într-o situaţie disperată în oraşul Kupiansk: au rămas doar câţiva, se predau şi nu au nicio linie de aprovizionare. Şi la Kiev avem un episod palpitant. Serviciul de Securitate al Ucrainei a dejucat un asasinat împotriva unui ofițer al spionajului militar și a reținut un agent FSB, în timp ce încerca să comită crima.

UPDATE Primarul capitalei ucrainene a raportat victime, în urma bombardamentelor ruseşti de la Kiev. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că opt răniți s-au înregistrat la Kiev. Primarul orașului Kiev a actualizat numărul victimelor bombardamentelor rusești: acum sunt opt, dintre care cinci au fost spitalizaţi, a anunţat el. Iniţial, Kliciko a raportat cinci victime, scrie Rador.

UPDATE Serviciile de informații ale Rusiei ar apela la tehnici psihologice și neurolingvistice moștenite din epoca KGB pentru a exercita influență asupra unor lideri politici din Occident, afirmă Mikola Malomuj, general ucrainean și fost director al Serviciului de Informații Externe al Ucrainei. Într-o declarație pentru postul Kyiv24, Malomuj susține că aceste instrumente sunt încă funcționale tocmai pentru că nu urmăresc efecte rapide sau punctuale, ci vizează influențarea graduală, pe termen lung, a modului de gândire și de decizie al unor persoane aflate în poziții-cheie. Potrivit fostului oficial, echipa președintelui rus Vladimir Putin ar aplica în mod deliberat astfel de tehnici, inclusiv în interacțiunile cu fostul președinte american Donald Trump, scrie Știripesurse.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că ar accepta un referendum asupra planului lui Trump pentru oprirea războiului, dacă Rusia este de acord cu o încetare a focului de cel puțin 60 de zile, scrie Spotmedia.

UPDATE Salariul anual declarat al lui Putin este de aproximativ 140.000 de dolari, iar activele sale personale listate includ un apartament de 75 de metri pătrați, un mic teren și trei vehicule. Însă, averea lui Putin este una colosală, conform spuselor omului de afaceri Bill Browder, cândva cel mai mare investitor străin de portofoliu din Rusia: aproximativ 200 de miliarde de dolari, o valoare mai mică decât bogăția lui Elon Musk, notează Ziare.com.

UPDATE Președintele american Donald Trump a vorbit despre întâlnirea pe care va urma să o aibă duminică în Florida cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski. Totodată, Trump a spus că se așteaptă să aibă o întrevedere cu dictatorul rus Vladimir Putin „curând”. „Nu are nimic până nu aprob eu”, a spus Trump pentru POLITICO despre propunerea de pace prezentată de Zelenski. „Deci să vedem ce are.” Comentariile președintelui subliniază în ce măsură soarta Ucrainei depinde de capacitatea de a-l convinge pe Trump că face suficiente concesii. Cei doi lideri urmează să se vadă duminică, la Mar-a-Lago, în Florida. Trump crede că va avea o întâlnire „productivă” cu Zelenski duminică. Totodată, președintele american a vorbit și despre o viitoare discuție cu Putin, scrie Cotidianul. „Cred că va merge bine cu Zelenski. Cred că va merge bine și cu Putin.” Trump se așteaptă să vorbească într-un fel sau altul cu Putin „curând, cât de mult vreau”. Trump a mai menționat faptul că Rusia este într-o situație complicată în prezent. „Economia lor este într-o stare rea, foarte rea.”

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri pentru Axios că speră să ajungă la un acord de principiu cu președintele Trump privind încheierea războiului, atunci când cei doi se vor întâlni duminică.

UPDATE Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va participa sâmbătă la o convorbire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele american Donald Trump și alți lideri europeni, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei pentru Reuters.

UPDATE „Volodimir Zelenski şi Mark Rutte au discutat despre eforturile comune pentru garantarea securităţii şi despre dezvoltarea unor poziţii europene coordonate, care să sprijine nu doar Ucraina, ci întreaga Europă”, a transmis Preşedinşia de la Kiev, conform News.ro.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut, înaintea întâlnirii cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şase convorbiri telefonice separate: cu preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, prim-ministrul Canadei, Mark Carney, prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a-i informa în legătură cu eforturile diplomatice şi cu cele mai recente detalii ale discuţiilor cu partea americană, anunţă Administraţia Prezidenţială de la Kiev. De asemenea, le-a mulţumit pentru sprijinul acordat Ucrainei, scrie Digi24.

UPDATE Rusia, a cărei economie este tot mai afectată de costurile războiului din Ucraina și de sancțiunile internaționale, va apela la economiile contribuabililor începând cu 2026 pentru a susține campania militară, arată o analiză realizată de EFE. În același timp, industrii-cheie se află în dificultate, iar piața internă este dominată tot mai mult de companii chineze. 

UPDATE „Cunoscută sub numele de Teoria Haosului, aceasta postulează că «lumea veche» a dispărut definitiv, domnește haosul imposibil de gestionat și că fiecare țară este pentru sine – că moralitatea a dispărut, puterea militară este prezentă, iar războiul este noua normalitate”, arată Anton Barbashin – directorul editorial al Riddle Russia – într-un interviu acordat site-ului independent Meduza.

UPDATE La inițiativa președintelui american, negocierile dintre delegațiile din Statele Unite, Ucraina și Rusia s-au intensificat în ultima vreme, în speranța încheierii războiului, care durează de 3 ani și 10 luni. Dar acum Putin vrea să pună mâna definitiv pe un obiectiv major al Ucrainei: centrala nucleară de la Zaporojie. Dictatorul șantajează SUA și pe Trump pentru a gestiona în comun centrala doar cu America, fără Ucraina, scrie Ziare.com.

UPDATE Pentru Steve Witkoff și Jared Kushner, trimișii miliardari ai președintelui Trump care lucrează la un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina, Rusia este o țară cu vaste resurse naturale și bogate oportunități de afaceri, potrivit The Wall Street Journal.Primirea ei înapoi în economia mondială va aduce bani investitorilor americani și va stabiliza relațiile Moscovei cu Ucraina și Europa, conform comentariilor lor publice și ale unor persoane familiarizate cu gândirea lor. Ei nu sunt primii oameni de afaceri americani care consideră Rusia o țară a generozității - și nici primii care pledează pentru pace prin profituri. Dar mulți veterani ai economiei sale volatile sunt sceptici că țara va recompensa generos capitalul american sau că mulți investitori americani se vor înghesui la regimul lui Vladimir Putin, imediat ce Washingtonul ridică sancțiunile. 

UPDATE Rusia ar putea recurge la o escaladare hibridă pe flancul estic al NATO încă din 2026, avertizează expertul în securitate Taras Jovtenko, potrivit Channel 24. Conform evaluării sale, Moscova nu pregătește o invazie clasică. Operațiunea ar putea părea un atac cu forțe relativ limitate, fără să semene formal cu un război la scară largă, însă efectele asupra Alianței vor fi majore, generând tensiune și incertitudine strategică, scrie Ziare.com. În 2025, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Narîșkin, declara că Polonia și statele baltice ar fi primele afectate în cazul unui conflict între Moscova și NATO.

UPDATE Rusia ar fi făcut o mutare strategică în Belarus. Moscova ar amplasa noi rachete balistice hipersonice cu capacitate nucleară într-o fostă bază aeriană din estul Belarusului, au descoperit doi cercetători americani studiind imagini din satelit, potrivit Reuters.

UPDATE Kliciko a anunțat patru răniți în urma atacului asupra capitalei ucrainene, dintre care trei au fost spitalizate și una a fost tratată ambulatoriu.„Incendiu în districtul Holosiivskyi. Rapoartele preliminare indică faptul că o benzinărie este în flăcări. În Obolonskyi, resturi au căzut peste o cooperativă de cabane de vară. Resturi au căzut și pe o zonă deschisă din districtul Desnyanskii. Toate serviciile sunt la fața locului”, a scris primarul Kievului, scrie Ziare.com.

UPDATE Primarul orașului Kiev, Vitali Kliciko, a relatat pe Telegram că s-au produs explozii în capitala Ucrainei, iar forțele de apărare aeriană intervin. El le-a recomandat locuitorilor oraşului Kiev să rămână în adăposturi. Un corespondent al AFP aflat în oraș a confirmat, de asemenea, exploziile produse la Kiev. 

UPDATE Forțele Aeriene Ucrainene au raportat că au detectat o serie de ținte care zburau spre mai multe orașe ucrainene, inclusiv ‘ținte de mare viteză, care se îndreptau spre Kiev’. Începând cu ora 01:50 AM, alerte de raid aerian erau în vigoare pe întreg teritoriul Ucrainei, scrie Rador.

UPDATE Mai multe serii de explozii puternice au fost auzite la Kiev în noaptea de vineri spre sâmbătă, a relatat o jurnalistă a agenţiei France Presse (AFP), autorităţile indicând că Ucraina este ameninţată de rachete ruseşti.

UPDATE Întregul teritoriu ucrainean a fost sub alertă de raid aerian noapta trecută, la scurt timp după ora locală 02:00 (00:00 GMT), potrivit unei hărţi publicate de autorităţi. Rusia a lansat mai multe rachete hipersonice Kinjal, rachete balistice Iskander și un grup de rachete de croazieră Kalibr asupra capitalei, a relatat The Kyiv Independent.

UPDATE Banca Centrală a Rusiei a anunţat vineri, 26 decembrie, că va înjumătăţi intervenţiile sale pe piaţa valutară începând cu noul an, o decizie anticipată care va retrage o parte din sprijinul acordat rublei în 2026, economiştii aşteptându-se la o slăbire a monedei, notează Ziare.com.

UPDATE Autoritățile sanitare din Rusia au semnalar un val accentuat de îmbolnăviri cu febră hemoragică cu sindrom renal (FHSR), cunoscută popular drept „febra șoarecilor”. Potrivit datelor oficiale, citate de publicația Izvestia, peste 3.300 de persoane au fost infectate între ianuarie și octombrie 2025, cu 50% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, scrie publicația independentă rusă The Moscow Times. Cu o problemă aseămătoare s-au confruntat și trupele Moscovei, în tranșeele din Ucraina, în luna septembrie. O unitate de forțe speciale a fost afectată de o epidemie de febră hemoragică mortală, potrivit The Telegraph.

UPDATE Rusia aproape şi-a dublat exporturile de gaze petroliere lichefiate (GPL) către fostele republici sovietice din Asia Centrală şi către Afganistan în perioada ianuarie–noiembrie, ajungând la 1,016 milioane de tone metrice, au declarat vineri pentru Reuters surse din industrie.

UPDATE Coreea de Nord și Rusia au împărțit „sângele, viața și moartea” în războiul din Ucraina, a transmis liderul nord-coreean Kim Jong Un în mesajul de Anul Nou transmis președintelui rus Vladimir Putin. Relațiile dintre cele două țări s-au apropiat semnificativ de la începutul invaziei din Ucraina, scrie Adevărul.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a anunțat că sistemele sale antiaeriene au interceptat și distrus, pe parcursul nopții, 141 de drone lansate de forțele ucrainene asupra teritoriului Federației Ruse. La rândul său, armata ucraineană susține că a reușit să neutralizeze 106 drone de atac trimise de Rusia, majoritatea vizând infrastructura și obiective din apropierea frontului.

UPDATE În contextul acestor atacuri, locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, în noaptea de Crăciun, un mesaj RO-Alert, după ce sistemele de supraveghere ale Ministerului Apărării Naționale au identificat grupuri de drone rusești îndreptate spre porturile ucrainene de pe Dunăre. Ca măsură de precauție, Forțele Aeriene Române au decolat două avioane de luptă F-16 pentru monitorizarea situației aeriene.

UPDATE Autoritățile din Republica Moldova au fost și ele puse în alertă după ce radarele ucrainene au detectat un obiect zburător care a traversat spațiul aerian din nordul țării. Potrivit Poliției de Frontieră de la Chișinău, obiectul a fost urmărit pe direcția mai multor localități, însă ulterior s-a stabilit că era vorba despre un balon cu aer cald. Oficialii moldoveni au precizat că nu a existat niciun pericol pentru cetățeni, iar situația este monitorizată în continuare.

UPDATE Pe linia frontului, luptele rămân intense, inclusiv în zona Kupiansk, unde ambele părți încearcă să-și consolideze pozițiile. În plan politic, publicația Axios relatează că Rusia s-ar declara dispusă să accepte un armistițiu temporar până la semnarea unui acord de pace, care ar permite organizarea unui referendum privind statutul teritoriilor ocupate. Kremlinul respinge însă alte inițiative considerate nefavorabile intereselor sale.

UPDATE În paralel cu evoluțiile militare, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a desfășurat o amplă ofensivă diplomatică înaintea întâlnirii cu președintele Statelor Unite, Donald Trump. Liderul de la Kiev a avut convorbiri separate cu mai mulți lideri europeni și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a coordona pozițiile și a prezenta stadiul negocierilor cu partea americană. Zelenski a discutat cu președintele Finlandei, premierii Estoniei, Canadei și Danemarcei, cancelarul Germaniei și conducerea NATO, subliniind că Ucraina nu este și nu va fi niciodată un obstacol în calea păcii. În schimb, a acuzat Moscova că tergiversează deliberat procesul diplomatic și încearcă să prelungească războiul.

UPDATE Potrivit Administrației Prezidențiale de la Kiev, echipele de negociere ale Ucrainei și Statelor Unite au înregistrat progrese semnificative în elaborarea unui document-cadru în 20 de puncte, care vizează garanții de securitate, redresarea economică și reconstrucția țării. Zelenski a subliniat că nu trebuie pierdut nici măcar „o zi sau o oră” atât timp cât continuă luptele. Discuțiile au vizat și cooperarea în cadrul inițiativelor europene de apărare, consolidarea apărării aeriene a Ucrainei și protejarea sectorului energetic, precum și coordonarea pozițiilor înaintea întâlnirilor decisive din Statele Unite.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1402: Atacuri de Crăciun, RO-Alert și tensiune la Kupiansk. Putin refuză planul, iar Zelenski are un anunț
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1401: Atac la Nistru de Crăciun, prognoză de pace și refuzul Moscovei. Zelenski: „Fie ca Putin să piară”
/VIDEO/ Pământ pentru șmecheri. Legăturile misterioase de la casa lui Andronachi cu un șantier de construcții deschis lângă Circ
/VIDEO/ Pământ pentru șmecheri. Legăturile misterioase de la casa lui Andronachi cu un șantier de construcții deschis lângă Circ
/VIDEO/ Verde-n ochi: Filtrele de la TRM. Ce (nu) se întâmplă după constatările de la Curtea de Conturi
/VIDEO/ Verde-n ochi: Filtrele de la TRM. Ce (nu) se întâmplă după constatările de la Curtea de Conturi
/VIDEO/ Împreună schimbăm destine: TV8 a revenit cu Moș Crăciun la tatăl care crește singur 4 copii
/VIDEO/ Împreună schimbăm destine: TV8 a revenit cu Moș Crăciun la tatăl care crește singur 4 copii
/VIDEO/ Escrocheriile online iau amploare în prag de sărbători: Cum ne protejăm conturile și buzunarele
/VIDEO/ Escrocheriile online iau amploare în prag de sărbători: Cum ne protejăm conturile și buzunarele
/DOC/ Mandat public și alt job privat: Ce a descoperit ANI în privința unui primar din Moldova
/DOC/ Mandat public și alt job privat: Ce a descoperit ANI în privința unui primar din Moldova

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.