Președinția a prezentat conceptul Tribunalului anticorupție, ce ar urma să fie creat în Republica Moldova.
Potrivit documentului prezentat de Președinție, în competența judecătoriei vor fi toate cauzele de la Procuratura Anticorupție și toate contestațiile pe actele Autorității Naționale de Integritate, inclusiv cererile de confiscare a averii nejustificate.
De asemenea, egalitatea actelor ANI și cererile de confiscare a averii nejustificate în folosul statului vor fi examinate într-o singură procedură de judecătoria anticorupție, prin derogare de la prevederile actuale.
Instanța anticorupție va aplica procedurile penală, contencios administrativ și civilă. Dosarele aflate pe rol în alte instanțe de judecată vor fi transferate la judecătoria specializată. Transferul dosarelor aflate la etapa cercetării judecătorești (după prima etapă, preliminară) va avea loc în baza unor temeiuri clare.
Instanța va avea până la 15 judecători, selectați prin concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în bază de merit și experiență, și numiți (inclusiv prin transfer) de către președintele țării.
Judecătorii în instanța anticorupție vor avea salariu apropiat de cel al unui judecător la Curtea Supremă după reformă (în jur de 45 mii lei). Salariul grefierilor și asistenților la fel va fi semnificativ majorat. Ca și garanții suplimentare judecătorii vor beneficia de paza de stat la solicitare și locuințe de serviciu pentru cei din afara Chișinăului.
TV8.md amintește că după Adunarea Judecătorilor din martie, președinta Maia Sandu a anunțat că CSS a dispus ca Parlamentul să pregătească în termeni restrânși cadrul legal pentru crearea Curții Anticorupție.
„Ulterior, CSM va anunța concurs pentru ocuparea funcțiilor. Membrii se vor ocupa de corupția mare și cea din sistemul judecătoresc. Curtea Anticorupție trebuie să fie funcțională în cel mult 3 luni”, a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, după Consiliul Suprem de Securitate.