Programul „Satul European Expres”, prin care statul finanțează diferite proiecte din infrastructură, este privit ca și un instrument ce ajută partidul de la guvernare să atragă de partea sa primarii, în pragul campaniei pentru alegerile locale. De această părere este Oleg Cernei, consilier raional la Sîngerei, mai nou și membru al Coaliției Unitate și Bunăstare. Potrivit lui, banii destinați proiectelor ajung în buzunarele primarilor, care aleg să părăsească partidul Socialiștilor sau formațiunea democraților pentru a deveni candidați ai Partidului Acțiune și Solidaritate. De cealaltă parte, PAS califică acuzațiile lui Cernei drept aberații și frustrări a unor grupări politice din Sîngerei.
Oleg Cernei a devenit consilier raional independent la Sîngerei după ce anul trecut a părăsit fracțiunea PAS.
„În raionul Sîngerei avem 26 de primării. Dintre care în urma alegerilor locale din 2019, PAS-ul are cinci primari. PAS-ul la ziua de astăzi din 26 are deja 18 primari. Au fost șantajați primarii și corupți prin faptul că li s-a acordat câte 450 de mii de lei din proiectul Satul European Expres”, a declarat consilierul raional din Sîngerei, Oleg Cernei.
Primarii din Sângerei, însă, afirmă că banii nu se dau în funcție de culoarea politică, ci pentru proiecte concrete.
„Nu propune PAS-ul nimic. Pentru că din discuțiile cu mai mulți primari îmi dau seama că sunt niște concepte și idei la care se muncește. Abia după asta mergem la a doua etapă a formularului. Capacitățile au stat în capul mesei, nu au fost diferențiați de unde vin. A fost în bază de concurs și a strategiilor regionale, locale. Nu știu de ce domnul Cernei declară așa, dar fiecare ar trebui să răspundă pentru viața lui”, a menționat primărița comunei Bilicenii Vechi, Sîngerei, Ala Guzun.
În contextul vizitei de ieri a președintei Maia Sandu la Sîngerei, Cernei susține că șefa statului vizitează sate conduse de primari vulnerabili ce pot fi atrași de partea PAS. Solicitați de TV8 să comenteze acuzațiile lui Cernei, responsabil de la Președinție au precizat:
„Marți dimineață, era planificată o ședință în format restrâns a șefei statului cu mai mulți agenți economici din raionul Sângerei. Domnul Cernei nu a fost invitat la acea discuție, deoarece nu este om de afaceri. Totuși, Oleg Cernei a avut acces la ședință și a putut participa la toate întâlnirile publice ulterioare, fără ca cineva să-i îngrădească accesul. Inclusiv, a participat la discuțiile avute de Președinta Maia Sandu cu angajații un companii din regiune, pe un teritoriu privat, chiar dacă dumnealui nu lucrează acolo”, - se arată în declarația președinției. Între timp, deputatul PAS Gheorghe Ichim, responsabil de politica partidului în raionul Sîngerei, afirmă că Cernei este deja în plină campanie electorală și vede PAS drept principalul concurent politic.
„Aceste acuzații la adresa PAS sunt niște aberații și nu sunt altceva decât frustrările unor grupări politice din Sîngerei care au intrat deja în febra electorală. Toate proiectele care se implementează în regiune răspund direct nevoilor cetățenilor și pentru confortul oamenilor, indiferent de opțiunile lor politice”, - se arată în mesajul alesului PAS pentru TV8.
Oleg Cernei a organizat o conferință de presă după ce ieri la Sîngerei, s-a îmbrâncit cu paza președintei. Acesta s-a plâns că i s-a îngrădit accesul la discuția Maiei Sandu cu oamenii de afaceri din zonă. De cealaltă parte, și Serviciul Pază și Protecție de Stat s-a plâns pe comportamentul lui Cernei, precizând că acesta a perturbat evenimentul. Cu toate acestea, consilierul a fost lăsat să intre la ședință.