După ce a părăsit rândurile Partidului Comuniștilor și fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), deputatul Veaceslav Nigai s-a alăturat Mișcării Respect Moldova, conduse de fost parlamentar Eugen Nichiforciuc.
„Alegerea sa semnifică o perioadă de reflecție profundă și dorința de a găsi un partid care împărtășește valorile sale, orientate spre o politică corectă.
Veaceslav Nigai a fost membru al PCRM, până când respectivul partid și-a abandonat principiile în favoarea intereselor oligarhice. Principiile fundamentale ale onoarei și demnității au ghidat întotdeauna atitudinea domnului Nigai, atât ca individ, cât și ca politician. Aceste principii nu i-au permis domnului deputat ca să fie manipulat sau influențat de interesele altora... Prin aderarea domnului deputat Nigai, facem un pas important către o politică mai responsabilă și deschisă”, au anunțat reprezentanții Respect Moldova printr-un comunicat de presă.
Partidul Comuniștilor nu a venit, deocamdată, cu o reacție.
Veaceslav Nigai a părăsit PCRM și fracțiunea BCS în urmă cu 10 zile, în data de 13 octombrie. Deputatul a spus atunci că nu este de acord cu decizia conducerii formațiunii de a colabora cu așa-numite partide de stânga, conduse de către oligarhi și hoți fugari, fără a preciza despre ce partide este vorba. Comuniștii au reacționat atunci și au sugerat că Nigai s-ar fi vândut pentru a-și încheia reparația în casa pe care o deține la Căușeni.