Unul dintre fermierii care au fost escortați la Inspectoratul de Poliție, fiind documentați pentru că au luat pe sus o mașină a oamenilor legii, a fost luat dintr-un local din centrul Capitalei. Momentul în care agricultorul este somat să îi însoțească pe polițiști la secție a fost filmat de activistul civic Vasile Costiuc.
Din imagini se vede că fermierul lua masa împreună cu un alt bărbat atunci când câțiva oameni ai legii s-au apropiat de el și i-au cerut să îl însoțească. Bărbatul le-a cerut la rândul său polițiștilor să se retragă, asigurându-i că vine în scurt timp cu ei.
După ce polițiștii s-au îndepărtat de masă, bărbatul i-a înjurat.
Sursa Video: Vasile Costiuc
Reamintim că doi fermieri veniți la protest în centrul Capitalei, au fost însoțiți în această seară la Inspectoratul de Poliție Centru. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”, de la TV8, că aceștia sunt documentați după ce au luat pe sus o mașină a poliției. Potrivit șefului IGP, dacă vor fi găsiți vinovați, agricultorii respectivi riscă amendă de până la 67.500 de lei, 180 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau până la doi ani de închisoare.