Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac filmat lângă Moldova și explozii în Rusia. Kievul se pregătește de „cel mai negru scenariu”

BCS a părăsit ședința Parlamentului: Au cerut excluderea mai multor proiecte, între care prelungirea stării de urgență

deputati dictare
24 noiembrie 2023, ora 11:00

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au anunțat că părăsesc ședința Parlamentului în semn de protest. Aceștoia au cerut includerea, dar și excluderea mai multor proiecte, între care inițiativa de a prelungi starea de urgență cu încă 30 de zile. Aceștia au ieșit din plenul Parlamentului înainte de votarea ordinei de zi a ședinței de vineri, 24 noiembrie.

„Constatăm, încă o dată, că nicio propunere a opoziției nu a fost susținută. Noi nu vrem să participăm la acest act, iar în semn de protest părăsim această ședință”, a declarat Constantin Starîș, vicepreședinte al fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Cabinetul de miniștri a aprobat prelungirea stării de urgență cu încă 30 de zile. Proiectul a fost aprobat la ședința de miercuri, 22 noiembrie. Astfel, prim-ministrul Dorin Recean este așteptat vineri în plenul Parlamentului pentru a cere deputaților să voteze pentru instituirea stării de urgență.

În proiect este indicat că dinamica situației de securitate regională din ultimele luni și incertitudinile privind evoluțiile ulterioare ale războiului dus de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei constituie circumstanțe ale păstrării riscurilor cu nivel înalt de impact care pot afecta și Republica Moldova. 

„Este de așteptat ca, pe parcursul sezonului rece, cu o probabilitate înaltă, forțele armate ruse (FAR) să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, iar în acest moment este sesizată o tendință de intensificare a atacurilor FAR cu drone. Potențialele atacuri asupra infrastructurii energetice ar putea avea repercusiuni asupra livrărilor de energie electrică în Republica Moldova, în condițiile necesității utilizării rețelelor ucrainene pentru import de electricitate prin rețeaua ENTSO-E și infrastructura de la Cuciurgan. Intențiile de dezvoltare a agresiunii militare ruse în zona de sud a Ucrainei continuă să aibă consecințe și asupra securității naționale a Republicii Moldova și implică în continuare o atenție sporită din partea autorităților noastre naționale. În eventualitatea intensificării acțiunilor de luptă, este posibilă o reluare a fluxului de migranți din Ucraina, cu consecințele de rigoare”, se arată în proiect.

Solicitarea a fost motivată de ameninţările existente şi, respectiv, de necesitatea asigurării securităţii aprovizionării cu resurse energetice, gestionării fluxului de refugiaţi şi a contracarării altor riscuri de securitate.

Starea de urgență a fost instituită la 24 februarie 2022, la propunerea Guvernului, Parlamentul a declarat starea de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, ţinând cont de pericolul iminent la adresa securităţii naţionale provocat de războiul din Ucraina.

De atunci, starea de urgență a fost prelungită periodic.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente