Concursul pentru funcția de procuror general a fost prelungit cu încă o lună. Decizia a fost luată, astăzi, de membrii Consiliului Superior al Procurorilor. Astfel, cei care doresc să aplice la concursul pentru funcția de procuror general, pot depune dosarele până la data de 29 decembrie.
„CSP a hotărât de a prelungi termenul de depunere a dosarelor în cadrul concursului privind ocuparea funcției de procuror general până la data de 29 decembrie 2023. Hotărârea va fi publicată pe pagina web oficială a CSP și poate fi contestată în condițiile legii. Totodată trei judecători au avut opinii separate.”
Amintim că, concursul pentru funcția de procuror general a fost lansat pe 23 octombrie și s-a încheiat pe 22 noiembrie curent, dar pentru că s-au înscris doar doi candidați, membrii CSP au solicitat prelungirea periodei de depunere a dosarelor. Cei care au aplicat până acum sunt procurorul general adjunct Igor Demciucin și avocatul Ilie Rotaru, care anterior a candidat pentru mai multe funcții publice, inclusiv la președinția țării. Președintele Parlamentului, Igor Grosu are o explicație pentru numărul mic de dosare depuse.
„Sunt unii care depun mare efort să blocheze reforma în domeniu, și nu că m-ar mira acest lucru, și este o altă categorie care încă e timidă și nu devine suficient de vocală care să zică că trebuie să începem să reformăm Procuratura”, a spus președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Reprezentanții opoziției spun că membrii CSP se grăbesc cu organizarea concursului. Grigore Novac, deputat din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor susține că la șefia Procuraturii Generale trebuie să se întoarcă Alexandr Stoianoglo.
„Noi avem hotărârea CEDO și avem CC pe altă parte care a spus foarte clar și răspicat. Dacă citim printre rânduri, domnul Stoianoglo urmează să fie repus în funcție pentru că s-a stabilit că procedura de scoatere a fost viciată”, a declarat deputatul BCS, Grigore Novac.
Procuratura Generală este condusă de interimari deja de doi ani, după suspendarea din funcție a lui Alexandr Stoianoglo, iar recent acesta a și fost demis printr-un decret prezidențial. Alexandr Stoianoglo a solicitat anularea concursului, însă cererea a fost respinsă de CSP. Potrivit legislației, funcția de procuror general trebuie să fie suplinită în termen de jumătate de an din moment ce devine vacantă.