Descoperire rară la o carieră aflată pe un deal din Fălești. O statuetă antropomorfă, care reprezintă un bărbat, a fost găsită de arheologi în apropiere de satul Glinjeni.
Contactat de TV8.md, directorul de la Agenţia Naţională Arheologică, Vlad Vornic, a declarat că artefactul este o operă creată acum circa 6.000 de ani într-o așezare a culturii Cucuteni-Tripolie, iar la fața locului au mai fost găsite câteva obiecte din silex.
Figurina misterioasă este făcută din lut ars, fiind una rară, pentru că mai des sunt găsite cele care reprezintă femei, iar arheologii susțin că vor cere primăriei din localitate să fie protejat situl, care este distrus de o carieră de lut neautorizată, pentru a continua lucrările arheologice la fața locului.
Așezarea preistorică a fost descoperită în anul 2020 de arheologul Ion Noroc, care în prezent este profesor de istorie la Bălți.
Potrivit specialistului, artefactele urmează a fi studiate atent și, cel mai probabil, ulterior vor fi expuse la muzeul sătesc de Istorie şi Etnografie din localitatea Glinjeni.
Purtătorii culturii Cucuteni-Tripolie au existat circa 1500 de ani (sfârșitul mileniului V - începutul mileniului III î.e.n) pe un teritoriu vast de la Carpați și până la Nipru. Pe teritoriul Republicii Moldova sunt cunoscute peste 600 de așezări de agricultori, din care unele au fost cercetate arheologic.