Nouă mașini au fost implicate în accidentul produs în această dimineață, în satul Sagaidac din raionul Cimișlia. Potrivit poliției, o singură persoană a fost dusă de urgență la spital.
Preliminar, polițiștii au stabilit că un tânăr de 19 ani a pierdut controlul volanului unui VAZ, s-a izbit de un parapet și a derapat de pe traseu. În zonă era ceață densă, iar porțiunea de drum, aflată în reparație, era acoperită de polei.
În automobil se aflau 4 persoane, un pasager ce se afla pe bancheta din spate a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
La scurt timp, opt automobile nu au ținut cont de condițiile meteorologice și s-au tamponat în lanț. Mașinile implicate au fost avariate, dar nicio persoană nu a avut de suferit.
Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele.