Liudmila, mama lui Alexei Navalnîi, a anunțat joi că a fost dusă în secret la morga din Salehard, unde i-a fost arătat trupul fiului său. Ea îi acuză pe anchetatorii ruși că au „șantajat-o” cu privire la înmormântarea opozantului rus, spunând că încearcă să o forțeze să țină o ceremonie de înmormântare privată la care să nu participe nimeni, relatează Reuters, citat de hotnews.
Totodată, echipa opozantului Alexei Navalnîi a declarat că pe certificatul de deces al politicianului scrie că acesta a murit din cauze naturale.
Mama politicianului a spus că a petrecut aproape o zi la Comitetul de anchetă al orașului Salehard, singură cu anchetatori și criminaliștii. Un avocat al familiei a avut voie să participe doar în după-amiaza zilei de 22 februarie.
„Aseară m-au dus în secret la morgă unde mi-au arătat corpul lui Alexei. Anchetatorii susțin că cunosc cauza morții, au pregătite toate actele medicale și legale. Le-am văzut deja și am semnat certificatul de deces. Prin lege, ar fi trebuit să-mi dea imediat cadavrul lui Alexei, dar în schimb pun condiții și mă șantajează: unde, când și cum ar trebui să fie îngropat Alexei. Acest lucru este ilegal. În fața mea ei primesc ordine fie de la Kremlin, fie de la aparatul central al Comitetului de anchetă. Vor să o facă asta pe ascuns, fără priveghi. Vor să mă aducă la marginea cimitirului, la un mormânt proaspăt, și să spună: „Aici zace fiul tău.” Nu sunt de acord cu asta, vreau ca voi și eu să avem ocazia să ne luăm rămas bun de la Alexei”, a spus Liudmila Navalnaia într-o înregistrate video.
Liudmila Navalnaia spune că oficialii au amenințat-o că dacă nu vor respecta cerințele lor, vor „face ceva cu trupul lui Navalnîi”.
Liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi a murit pe 16 februarie, într-o închisoare din Siberia, unde își ispășea o pedeapsă de lungă durată. Anunțul a fost făcut de Serviciul Federal Rus de Penitenciare. Într-un comunicat de presă, Serviciul Federal Rus de Penitenciare a precizat că Navalnîi s-a simțit rău după o plimbare și aproape imediat și-a pierdut cunoștința. Paramedicii veniți la fața locului au încercat să-l resusciteze, dar fără succes. Deținutul a fost declarat mort.
În presă a apărut un video care ar fi fost filmat pe 15 februarie, la o ședință de judecată. Din imagini reiese că nimic nu prevestea o tragedie. Opozantul era optimist și glumea: „Onorat, îți voi trimite numărul meu personal de cont, astfel încât să poți folosi salariul tău uriaș de judecător federal pentru a-mi alimenta contul personal, pentru că rămân fără bani și, datorită deciziilor tale, se va epuiza și mai repede”.
Vestea despre moarta lui Navalnîii a stârnit indignare la nivel înalt. Liderii mondiali s-au declarat revoltați de cele întâmplate și au declarat că au foarte multe întrebări în adresa Moscovei. Iulia Navalnaia, soția lui Alexei Navalnîi, a cerut comunității internaționale să se unească pentru a învinge „regimul terifiant din Rusia”. Declarațiile au fost făcute de către aceasta în marja Conferinței de Securitate de la Munchen.
Mai mult, pe 19 februarie, soția lui Navalnîi a anunțat că intenționează să continue munca în absența acestuia. De asemenea, ea a declarat că știe de ce soțul ei a fost omorât și în viitorul apropiat va dezvălui numele și fețele celor care i-au luat viața lui Alexei Navalnîi.
Alexei Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, era unul dintre cei mai vocali lideri ai opoziției din Rusia. Politicianul era condamnat la aproape 30 de ani de închisoare, în baza unor acuzaţii despre care se spune că au fost inventate pentru a-l ţine departe de politică. Navalnîi a contribuit la provocarea protestelor din 2011-2012 în Rusia. Opozantul a luptat împotriva fraudelor electorale și a corupției guvernamentale de la Moscova, investigând cercul interior al lui Putin și publicând ulterior dovezi în presa rusească. A fost arestat în Rusia, în ianuarie 2021, la întoarcerea sa în ţară după ce fusese otrăvit şi internat pentru tratament în Germania.
Fiind cel mai vehement critic al președintelui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi acuza Kremlinul de otrăvirea sa. Înainte să fie arestat, Alexei Navalnîi a fost întrebat în cadrul unui interviu ce mesaj ar avea pentru poporul rus dacă va fi arestat, condamnat sau chiar ucis. Răspunsul a fost răspicat:
„Nu trebuie să cedați. Dacă s-a ajuns la asta, înseamnă că noi suntem foarte puternici în acest moment, dacă ei au decis să mă ucidă. Singurul lucru de care e nevoie ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic. Trebuie să folosim acest moment, nu cedați”.