Comisia Electorală Centrală va propune Curții Constituționale să valideze mandatul de deputat în Parlament a candidatului supleant Ana Speianu de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate.
„CEC a luat act de vacanța unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova atribuit Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” și va propune Curții Constituționale validarea mandatului candidatului supleant Speianu Ana, de pe lista aceluiași partid”, se menționează în comunicatul Comisiei.
Ana Speianu, originară din Dubăsarii Vechi, are 51 de ani și este de meserie profesor.
TV8 menționează că, în locul Anei Speianu, trebuia să fie Vasile Tîltu, care este în prezent președinte al raionului Florești, dar a preferat să rămână în Florești.
Tîltu este originar din satul Domulgeni, Florești, are 64 de ani este de specialitate veterinar.
Amintim că, mandatul de deputat a devenit vacant după ce Mihai Popșoi a fost numit ministru al Afacerilor Externe.