Moment crucial pentru întreaga lume. În zilele următoare se va decide dacă războiul Rusia-Ucraina se va extinde mai departe spre Europa sau "arșița războiului va fi redusă definitiv", a declarat premierul ungar Viktor Orban vineri într-un interviu acordat postului de radio public, citat de agenţia MTI.
Delegațiile ucrainene și americane au încheiat întâlnirea la Miami. Între timp, The Wall Street Journal, citând mai mulți diplomați, a informat că, în ultimele zile, liderii europeni au adresat un avertisment sever președintelui ucrainean Volodimir Zelenski: să nu facă concesii Rusiei fără garanții solide de securitate din partea SUA.
UPDATE Întâlnirea dintre delegația ucraineană și cea americană de la Miami, Florida, s-a încheiat, a anunțat, vineri dimineața, agenția Suspilne, citând surse. Deocamdată nu a fost dezvăluită nicio concluzie. Potrivit Suspilne, din partea ucraineană, la negocieri au participat secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov, și șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Andriy Hnatov.
UPDATE În discursul său de joi seara, Volodimir Zelenski a anunțat că a avut întâlniri cu candidații la funcția de șef al cabinetului președintelui, înlocuindu-l pe Andrii Iermak, care și-a prezentat demisia la scurt timp după ce autoritățile anticorupție l-au implicat în scandalul de fraudă la scară largă de la operatorul rețelei electrice de stat Ukrenergo, relatează Kyiv Post.
UPDATE Dronele ucrainene au lovit, noaptea trecută, portul maritim rus Temriuk din regiunea Krasnodar. Atacul a provocat incendii la fața locului, a raportat Centrul de operațiuni din regiunea Krasnodar. Anterior, locuitorii din zonă au relatat că rezervoarele de combustibil din port ardeau. Autoritățile regionale nu au specificat ce anume a fost lovit, dar au declarat că „elemente ale infrastructurii portuare din Temriuk au fost avariate”. Tot personalul a fost evacuat și nu au existat victime. Potrivit imaginilor filmate de martori și analizate de agenția de știri rusă de opoziție Astra, un terminal de gaz a fost cuprins de flăcări după atacul asupra portului Temriuk, scrie Kiev Independent.
UPDATE Vicepreședintele SUA, JD Vance, a descris eșecul de a obține un acord pentru a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei drept cea mai mare dezamăgire a sa în funcție. „Chestiunea Rusia-Ucraina a fost o sursă de frustrare perenă, cred, pentru întreaga Casă Albă”, a spus el, într-un interviu acordat NBC News. Cu toate acestea, Vance a adăugat că rămâne optimist: „Cred (…) că am făcut multe progrese, dar încă nu am trecut linia de sosire acolo. Cred că există speranță – sperăm că ar trebui să fie vești bune în următoarele săptămâni pe acest front”, scrie Spotmedia.
UPDATE Președintele finlandez Alexander Stubb i-a avertizat pe liderii europeni că negociatorii americani s-ar fi aflat în contact paralel cu Rusia în timpul discuțiilor cu oficiali ucraineni în Florida, pe 30 noiembrie, potrivit unei transcrieri distribuite publicației Kiev Independent de către o sursă diplomatică de rang înalt.
UPDATE Cazurile soldaților ruși care aleg să dezerteze se înmulțesc cu fiecare an, potrivit organizației Go Through the Forest, un grup de exilați ruși care ajută bărbații ruși să evite serviciul militar și să scape de război, relatează The Times, care publică mărturii ale dezertorilor.
UPDATE Virgil Bălăceanu, general român în rezervă, explică scenariile posibile dacă rușii reușesc să ajungă la Gurile Dunării și avertizează că NATO nu este pregătită pentru niciunul dintre acestea. De asemenea, generalul consideră că Putin nu va accepta condițiile de pace pe care SUA le-au propus după presiunile din partea Europei, preferând continuarea războiului.
UPDATE Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, se va întâlni vineri cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu premierul Belgiei, Bart De Wever, pentru discuții urgente, în contextul în care UE se grăbește să salveze planul de finanțare extrem de necesar pentru Ucraina, scrie Spotmedia.
UPDATE Liderii europeni i-au recomandat președintelui Zelenski să obțină garanții pentru Kiev din partea Washingtonului înainte de a accepta orice cereri din partea Rusiei, potrivit a doi diplomați europeni familiarizați cu negocierile. Acest mesaj a fost transmis în timpul unei convorbiri telefonice luni, 1 decembrie, între Zelenski și mai mulți lideri europeni, printre care președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, au spus diplomații, scrie Digi24.
UPDATE Serviciul de spionaj militar al Ucrainei (HUR) a anunţat joi că a distrus în timpul nopţii precedente un avion de luptă MiG-29 al Rusiei deasupra Peninsulei Crimeea ocupate, informează agenția de știri dpa, citată de Agerpres. Aparatul a fost lovit pe aerodromul militar Kacha (Kacea), a precizat HUR pe Telegram, postând o înregistrare video în care se poate vedea cum avionul de luptă este lovit de o dronă. Aparatul MiG-29, care a fost dezvoltat în perioada sovietică şi produs la scară largă, rămâne parte a flotei aeriene a Rusiei folosită la scară mare în războiul său împotriva Ucrainei, care durează de peste trei ani şi jumătate.
UPDATE Dronele observate în Irlanda în zona în care zbura avionul lui Volodimir Zelenski erau de mari dimensiuni și ar fi fost drone de uz militar, a relatat presa locală. Biroul lui Zelenski a transmis un comunicat privind incidentul, relatează RBC Ucraina.
UPDATE O navă a marinei irlandeze a observat până la cinci drone care operau în apropierea traiectoriei de zbor a avionului cu care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a venit, luni, într-o vizită de stat în Irlanda, relatează Reuters, care preia presa locală.
UPDATE Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că perioada imediat următoare va fi decisivă pentru direcția războiului dintre Rusia și Ucraina, avertizând asupra riscului ca acesta să se apropie și mai mult de Europa. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat postului public de radio, citat de agenția MTI, notează Agerpres. Potrivit lui Orban, ”ne aflăm într-un moment interesant din istorie: dacă negocierile importante care au loc între SUA și Rusia vor avea succes, arșița războiului va scădea”, iar oamenii din Ungaria vor putea respira mai ușor.Cu toate acestea, dacă ”va prevala voința europenilor, care consideră că războiul trebuie să continue și trebuie reglementat pe câmpul de luptă mai curând decât prin căutarea păcii”, războiul s-ar putea extinde mai aproape, iar amenințarea va crește, a spus el.”
UPDATE Autoritățile poloneze au demarat o operațiune internațională de urmărire a doi ucraineni, Yevheniy Ivanov, de 41 de ani, și Oleksandr Kononov, în vârstă de 39 de ani. Aceștia sunt acuzați de atacarea infrastructurii feroviare pe traseul strategic care leagă Varșovia de frontiera cu Ucraina. Imediat după comiterea faptelor, cei doi ar fi fugit în Belarus, pentru a evita arestarea și procesul în Polonia.
UPDATE Federaţia ucraineană de sărituri în apă a anunţat că i-a retras titlurile sportivei Sofiia Lyskun. Sportiva a reprezentat Ucraina, dar a decis să treacă de partea Rusiei, scrie News.ro, citând Reuters. Tânăra de 23 de ani, care a reprezentat Ucraina la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020 şi la Jocurile de la Paris de anul trecut, a dezvăluit schimbarea într-un interviu acordat unui ziar rus în această săptămână.
UPDATE Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, afirmă că România s-a vopsit în „culoare brună” (n.red. referință la „cămăşile brune”) prin premierea unui om care „a luptat de partea lui Hitler”. Afirmațiile vin după ce Nicușor Dan l-a decorat de 1 Decembrie pe veteranul din Al Doilea Război Mondial, Ion Vasile Banu, care a luptat în Ucraina.
UPDATE O sursă din cadrul forțelor rusești de ordine a confirmat pentru canalul de stat rus RT că o dronă ucraineană a atacat vineri seara blocul turn Groznîi City din capitala Ceceniei, potrivit BBC. Nu există informații despre victime. Anterior, canale Telegram neoficiale, citând rezidenți locali, au raportat atacul asupra turnului de 145 de metri, ale cărui etaje medii și placarea din sticlă au fost grav avariate de impact, iar într-una dintre camere a izbucnit un incendiu. Nu au existat rapoarte oficiale din partea autorităților cecene cu privire la un atac cu drone sau la avarierea unui zgârie-nori din Groznîi, scrie G4media.