Potrivit raportului publicat de către Comisia Electorală Centrală, veniturile totale în campania electorală pentru alegerile locale din 5 noiembrie 2023 a Partidului Politic„Șansă”, condus de Alexei Lungu, au constituit 3.744.595 de lei, iar venituri sub formă de mijloace financiare, 3.194.663 de lei, dintre care 2.999.773,50 lei donații de la persoane fizice.
De asemenea, raportul Comisiei Electorale Centrale arată că partidul a raportat cheltuieli în sumă de 3.733.592, 40 lei și s-a ales cu un sold de 11.003, 50 lei.
Din veniturile totale, aproape trei milioane de lei provin din donații de la 483 de persoane fizice, dintre care doar 9.000 de lei de la o persoană din străinătate și peste 2,8 milioane de lei de la persoane cu venituri din țară. Un lucru important de remarcat este că dintre aceștia, 71 de donatori nu au înregistrat venituri legale în anul 2022.
„Se atestă că cele 71 de persoane fizice înregistrate ca donatori ai concurentului electoral PP „Șansă” nu au înregistrat la autoritățile competente venituri corespunzătoare în raport cu mijloacele financiare. În acest fel au fost ignorate prevederile legale privind condițiile și modul de susținere financiară a campaniilor electorale prin depășirea cotei procentuale a donației mai mult cu 30 % față de venitul obținut”, susține CEC.
De asemenea, Comisia a relatat că șapte donatori care au declarat că au donat fizic mijloace financiare către partid, la solicitarea de la Poliția de frontieră a datelor privind traversarea frontierei, aceștia de fapt nu se aflau pe teritoriul Republicii Moldova în momentul înregistrării donațiilor.
Totodată, contribuția minimă pentru finanțarea campaniei electorale a fost de 1.000 de lei, iar cea maximă de 15.000 de lei, mai arată raportul.
De menționat că, conform unei scrisori remise la 24 noiembrie 2023, Comisia Electorală a solicitat CNAS să verifice toți acei donatori, însă CNAS a refuzat prezentarea informațiilor despre aceștia, din motiv că acestea ar fi disponibile și online.
În același context, în urma unei investigații recente a colegilor de la Cutia Neagră, se menționează că printre donatorii din campanie ai Partidului Șansă s-au regăsit și două companii deținătoare ale licențelor posturilor de televiziune ORIZONT TV, Accent TV și Primul în Moldova, suspendate. În total, ele au donat peste 34 de mii de lei.
Compania „Archidoc Group”, fondată de Cristina și Roman Gușan, a donat 24 de mii de lei. Compania soților Gușan este fondatoarea postului de televiziune Orizont Tv, căruia Comisia pentru Situații Excepționale i-a reatras licența în octombrie 2023.
Alte 9600 de lei au fost donate către Șansă de compania „Media Contact” din Hîncești administrată de Arina Corșicova. Corșicova a fost candidatul susținut de Șor la Bălți, dar a fost eliminată din campania electorală înainte de turul II. În septembrie 2022 „Media Contact” a ajuns proprietara canalelor Accent TV și Primul în Moldova. În ultimii patru ani, firma din Hîncești a declarat pierderi de peste un milion de lei.
Amintim că, anterior, pe 17 noiembrie 2023, Partidul Politic „Șansă” a ignorat invitația Comisiei Electorale Centrale de a se prezenta, astăzi la CEC, unde urma să fie informat despre misiunea de control asupra finanțării campaniei sale electorale și să prezinte primul set de documente solicitate de Comisie.