Două partide au solicitat credite fără dobândă de la stat pentru a-și finanța campania electorală pentru alegerile locale care s-au desfășurat în această toamnă. Ministerul Finanțelor a dat cu împrumut câte 50 de mii de lei Partidului Mișcarea Alternativa Națională, condusă de Ion Ceban și Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, fondat de ex-premierul Ion Chicu. Statul urmează să compenseze cel puțin jumătate din creditul oferit MAN-ului.
Potrivit Regulamentului aprobat de Ministerul Finanțelor, concurenții electorali întorc statului doar o parte din banii pe care i-a primit, dacă înregistrează rezultate bune la alegeri. Regulamentul prevede o formulă exactă în baza căreia se calculează partea de credit pe care statul o acoperă, în funcție de numărul total de voturi valabil exprimate pentru concurentul electoral.
La solicitarea Cutiei Negre, Ministerul Finanțelor a precizat că MAN urmează să restituie în bugetul de stat doar 4680 de lei din cele 50 de mii de lei pe care le-a luat cu împrumut.
Potrivit legii, concurenții electorali sunt obligați să ramburseze creditele fără dobândă în decurs de trei luni de la data alegerilor. Dacă termenul nu este respectat, Ministerul Finanțelor are dreptul să perceapă o penalitate pentru suma creditului nerambursat în termen în mărime de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
Vedeți aici investigația Cutia Neagră PLUS privind finanțarea MAN în campania electorală pentru alegerile locale din această toamnă.