Reacție dură la analiza lui Veaceslav Ioniță. După ce analistul economic a declarat astăzi că Moldova plătește pentru gaze cel mai mare preț din Sud-Estul Europei, expertul în energetică, Sergiu Tofilat susține că nu au fost luați în calcul mai mulți factori. Or, potrivit datelor Eurostat pentru 6 luni din 2023, prețul mediu pe UE a fost de aproximativ 24,89 lei/m3, inclusiv taxe, iar în Moldova a fost de 29,27 lei până în luna mai, după care s-a redus la 18,07 lei în iunie. Totodată, multe țări au extracție proprie de gaz sau au plafonat prețurile la consumatorii casnici.
Într-o postare pe Facebook, Sergiu Tofilat a menționat că datele oficiale publicate de Eurostat pe 6 luni din 2023, preţul mediu pe UE a fost de 0,1187 EUR/MWh, sau 24,89 lei/m3, inclusiv taxe. În Moldova, tariful a fost de 29,27 lei până în luna mai, după care s-a redus la 18,07 lei în iunie.
„Veaceslav Ioniță a luat ofertele de preţ nereglementate (pe piaţa liberă) pentru decembrie şi le-a comparat cu tariful anual. E fix cum ai compara temperatura din luna decembrie cu temperatura medie pe tot anul”, a menționat Tofilat.
Expertul în energetică a mai explicat că atunci când treci la un furnizor nereglementat, alegi un preţ care se modifică în fiecare lună, după cum joacă bursa, ori un preţ fix pe 1-2 ani: „Poţi să câştigi, dar poţi s-o dai în bară dacă nu te pricepi cum se schimbă preţul la bursă. În schimb, tariful se calculează la un preţ mediu pe tot anul şi nu ţine cont de schimbările de pe bursă. Ţi-ai făcut rezervă de gaz vara, când sunt cele mai bune preţuri şi-l consumi toată iarna”.
Totodată, multe ţări ar avea extracţie proprie de gaz sau au plafonat prețurile la consumatorii casnici. De exemplu în 2022 peste 800 miliarde de euro au alocat ţările UE ca să reducă facturile la gaz şi energie.
„Pe de altă parte, Ucraina a înghețat tarifele din cauza războiului, dar primește ajutor de la întreaga lume să-şi finanţeze bugetul. Ungaria a mers pe populism – a făcut subvenţionare încrucişată: la cei casnici le-a pus un tarif mai mic (0,25 EUR/m3), iar diferenţa a pus-o pe spatele agenţilor economici, care achită 1,85 EUR/m3. Companiile lor au fost nevoite să majoreze preţurile la produse şi servicii, iar în rezultat inflaţia în Ungaria a fost mai mare ca în UE”, mai punctat Sergiu Tofilat.
Menționăm că Veaceslav Ioniță a publicat astăzi o analiză prin care menționa că „Moldovenii plătesc cel mai mare preț pentru gazele naturale din Sud-Estul Europei”.