Șefa statului, Maia Sandu, a reacționat la anunțul liderilor europeni despre obținerea unui acord pentru ajutorul acordat țării sale, spunând despre acesta că „demonstrează, încă o dată, că Europa este unită și dedicată păcii”.
„Salut decizia de astăzi a Consiliului European de a oferi 50 de miliarde euro sprijin financiar Ucrainei în următorii patru ani.
Demonstrează, încă o dată, că Europa este unită și dedicată păcii. Numai împreună putem atinge o stabilitate durabilă pe continent”, a scris șefa statului pe platforma X.
Mai devreme, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat recunoscător liderilor UE pentru acordul privind asistența financiară pe termen lung acordat Kievului, dar i-a îndemnat, de asemenea, să intensifice ajutorul militar.
Totodată, premierul de la Kiev a salutat „contribuția” UE, menționând că „UE își arată încă o dată solidaritatea și unitatea în acțiunile poporului ucrainean de a rezista războiului”.
„Salutăm aprobarea de către UE a deciziei privind finanțarea pentru Ucraina de până la 50 de miliarde EUR pentru 2024-2027. Statele membre ale UE își arată încă o dată solidaritatea și unitatea în acțiunile poporului ucrainean de a rezista războiului.
Recunoscător lui CharlesMichel și liderii statelor membre UE pentru sprijinul dumneavoastră neclintit. Fiecare dintre voturile dumneavoastră este o contribuție semnificativă la victoria noastră comună. Un pachet de 50 de miliarde de euro până la sfârșitul anului 2027 este o garanție în acest sens”, a scris premierul ucrainean Denis Shmyhal pe platforma X.
Liderii statelor membre ai Uniunii Europene au ajuns joi la un acord cu privire la mecanismul de sprijin de 50 miliarde de euro pentru Ucraina. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului European, Charles Michel, la doar câteva minute de la începerea summitului.
Votul a avut loc pe fundalul temerilor că președintele Ungariei, Viktor Orban, va bloca pachetul de ajutor, așa cum a mai făcut-o la summitul european din decembrie anul trecut.
Planul UE este de a ajuta la acoperirea nevoilor Ucrainei pentru perioada 2024-2027 cu 33 de miliarde de euro (36 de miliarde de dolari) sub formă de împrumuturi și 17 miliarde de euro sub formă de granturi, scrie Reuters.
Banii ar urma să provină din bugetul UE pentru a oferi Kievului o finanțare mai previzibilă în timp ce luptă împotriva invaziei Rusiei.
UE a ajutat Ucraina de la invazia Moscovei din 2022, dar până acum a făcut-o prin acorduri interguvernamentale care necesită aprobări naționale în fiecare an și care sunt mai costisitoare și mai complexe decât finanțarea prin bugetul UE.
Stabilitatea finanțării pe patru ani pe care ar oferi-o bugetul UE este cu atât mai importantă într-un moment în care asistența financiară din partea Statelor Unite, un alt mare furnizor de ajutor pentru Ucraina, este incertă din cauza luptelor interne din Congresul SUA.
Anterior, premierul ungar, Viktor Orban, şi-a exprimat public respingerea faţă de aderarea Ucrainei la UE, motivând-o prin încălcarea drepturilor minorităţii maghiare din Transcarpatia, corupţia din Ucraina şi efectele negative pe care o intrare a Ucrainei în UE le-ar avea asupra altor state membre.
„Trebuie să fim prudenţi, întrucât Ucraina este o ţară imensă”, iar aderarea acesteia la UE „va avea un impact enorm, dezastruos asupra economiile europene, mai ales în sectorul agricol”, a avertizat Orban într-un interviu publicat marţi de săptămânalul francez Le Point.
În decembrie, într-un alt interviu acordat aceleiaşi publicaţii, el a afirmat că, dacă Ucraina aderă la UE, atunci Franţa, de exemplu, va trebui să plătească în fiecare an „peste 3,5 miliarde de euro în plus la bugetul comun al Uniunii”.