Ministerul Justiției informează că va analiza Hotărârea pronunțată pe 9 octombrie 2023, de Judecătoria Chișinău, în privința lui Oleg Melniciuc, și o va contesta la Curtea de Apel Chișinău, prin care Republica Moldova trebuie să-i plătească 500.000 de lei, drept prejudiciu moral.
Ministerul precizează că Hotărârea, prin care s-a dispus încasarea sumei de 500 de mii de lei drept prejudiciu moral și 5100 de lei – cheltuieli pentru asistență juridică, se referă la fapte dintr-un alt dosar și nu la cel de îmbogățire ilicită.
„La baza adoptării hotărârii menționate se află o cauză penală inițiată pe data de 11 august 2017, de către Procurorul General, urmare a unui denunț de trafic de influență. Pe data de 22 ianuarie 2020, prin ordonanţa procurorului în Procuratura Anticorupţie, s-a dispus scoaterea lui Oleg Melniciuc de sub urmărire penală, pe motiv că nu au fost întrunite elementele infracțiunii de trafic de influență, iar procesul penal a fost clasat.
În consecință, Oleg Melniciuc a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală şi Consiliul Superior al Magistraturii, privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, iar instanța de judecată a admis integral cererea”, se arată în nota emisă de Ministerul Justiției.
Republica Moldova trebuie să-i plătească 500.000 de lei magistratului Oleg Melniciuc, drept prejudiciu moral. Decizia a fost pronunțată pe 9 octombrie, de Judecătoria Chișinău, sediul Centru, la aproape 3 ani după ce Melniciuc a fost scos de sub urmărirea penală pentru trafic de influență.
„Se încasează din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova în beneficiul lui Melniciuc Oleg, prejudiciul moral în mărime de 500.000 lei. Se încasează din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova în beneficiul lui Melniciuc Oleg cheltuielile pentru asistenţa juridică, în mărime de 5.100 lei”, se arată în hotărârea judecătorilor.
Potrivit Judecătoriei, cauza penală privind traficul de influență a fost clasată pe 22 ianuarie 2023, prin ordonanţa lui Roman Statnîi, care pe atunci era procuror în Procuratura Anticorupţie. Acesta a dispus scoaterea lui Oleg Melniciuc de sub urmărirea penală, pentru că nu ar fi existat elemente de infracțiune.
Pe 24 mai 2022, Oleg Melniciuc a fost suspendat din funcția de magistrat la Judecătoria Chişinău, de către Consiliul Superior al Magistraturii, în urma unei solicitări din partea procurorului general interimar de pe atunci, Dumitru Robu.
Pe trei septembrie 2021, Oleg Melniciuc, primul judecător trimis în instanță pentru îmbogățire ilicită, a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, într-un penitenciar de tip închis. Decizia a fost luată la Judecătoria Anenii Noi, sediul Varnița, de magistrata Aurelia Pleșca. Asta deși procurorii au cerut 10 ani de închisoare. Sentința a fost luată în lipsa lui Melniciuc, a avocaților acestuia și procurorului.