Jurnalista Tatiana Cociu este candidatul de rezervă al Partidului Politic Șansă la funcția de primar al orașului Orhei. Asta dacă actualul candidat al formațiunii, Alexei Lungu, va fi scos din cursa electorală. Anunțul a fost făcut de Lungu.
„Vreau să vă dau o promisiune, alături de echipa Șansă, susținută de Ilan Șor... voi duce mai departe toate proiectele frumoase pentru locuitorii mun. Orhei. Și așa Orhei este cel mai frumos, dar ne dorim ca în continuare să ducem mai departe proiectele lui Ilan Șor. Îndemn orheienii să nu permită în 5 noiembrie să le fie furata șansa la o viață mai bună, șansa la o viata decentă”, a spus Cociu.
Partidul Șansă a identificat o alternativă și la Bălți. Cea care ar putea să îi ia locul Victoriei Șapa, daca aceasta va fi scoasă din cursă, este Arina Corșicova.
Liderul Partidului Șansă, Alexei Lungu a criticat decizia CEC de obliga consiliile electorale de circumscripție din 9 localități să examineze până la 1 noiembrie 2023, anularea înregistrării unor candidați Șansă care potrivit CEC au corupt alegătorii.
„Să știți că nu scoateți un om din cursă, scoateți viitorul copiilor voștri din cursă”, a spus Alexei Lungu.
Mai mulți candidații pentru funcțiile de primari dar și consilieri din partea partidului „Șansă” urmează a fi excluși din cursa electorală pentru scrutinul din 5 noiembrie. Comisia Electorală Centrală a decis să oblige consiliile electorale de circumscripție din 9 localități să examineze până la 1 noiembrie 2023, anularea înregistrării acestor candidați, care potrivit CEC au corupt alegătorii.
Potrivit deciziei CEC, după examinarea mai multor sesizări din partea Serviciului de Informații și Securitate, s-au identificat argumente incontestabile privind existența elementelor de corupere a alegătorilor, utilizarea mijloacelor din alte surse nedeclarate și depășirea fondului electoral. De asemenea, sub paravanul unor investiții în infrastructură, reprezentanții „Șansă” încercau să legalizeze resurse financiare cu scop electoral. În acest sens, se menționează programul „Satul Moldovenesc”, lansat sub umbrela unei noi fundații „Visul Meu”.
Membrii CEC au constatat încălcarea de către partidul „Șansă” a mai multor articole ale Codului Electoral ce se referă la modul de finanțare a campaniei.
„Se constată încălcarea de către partidul „Șansă” a Codului Electoral sub aspectul modului de finanțare, corupere alegătorilor, prin oferirea unor foloase din alte acțiuni de binefacere pentru a-și exercita drepturile electorale, utilizarea în campanie a altor mijloace decât cele din fondul electoral, depășirea plafonului fondului electoral și folosirea fondurilor financiare nedeclarate”, se menționează în decizia CEC.
În baza argumentelor CEC, circumscripțiile electorale din 9 localități sunt obligate ca până la 1 noiembrie să examineze anularea înregistrării candidaților din satul Tîrșiței, raionul Telenești, satul Țareuca din Rezina, satul Ișcălău din Fălești, satul Dobrogea Veche din Sîngerei, satul Merenii Noi din Anenii Noi, satul Alexanderfield din Cahul, satul Pitușca din Călărași, satul Răculești din Criuleni și satul Joltai din Găgăuzia.
Amintim că jurnaliștii TV8 au scris recent despre diversele inginerii financiare și scheme frauduloase din ultimele luni, când zeci de primării din Republica Moldova au semnat contracte dubioase de sponsorizare cu o persoană-fantomă din Israel care și-a asumat să finanțeze proiecte locale de zeci de milioane de lei ale fugarului Ilan Șor.
Cutia Neagră a identificat contracte semnate de misteriosul sponsor în valoare de peste 50 de milioane de lei. Primăriile care au primit pe poșta electronică asemenea documente semnate de un oarecare Igal Shved și-au deschis rapid și conturi în valută pentru a putea încasa banii. Iar consilierii locali s-au grăbit, pe final de mandat, să aprobe finanțările.