Procurorii Direcția Națională Anticorupție (DNA) din România au efectuat marți, 26 septembrie, percheziții în Predeal, județul Brașov, la mai mulți funcționari publici din Chișinău. Aceștia sunt vizați într-o cauză ce vizează „abuz de putere și delapidarea mijloacelor din fonduri externe” comise în legătură cu gestionarea fondurilor obținute din surse externe, destinate refugiaților din Ucraina.
Potrivit G4Media, procurorii DNA au făcut percheziții la o casă aflată în proprietatea lui Boris Gîlcă și Felicia Rotaru, cetățeni ai Republicii Moldova.
În comunicatului emis de DNA este indicat că acțiunile au avut loc în urma cererii de asistență judiciară internațională în materie penală, formulată de autoritățile din Republica Moldova - Procuratura Republicii Moldova - Procuratura Anticorupție.
„Concret, printre altele, în baza unui mandat de percheziție domiciliară, emis de judecătorii Tribunalului Brașov, a fost efectuată și o percheziție domiciliară la un imobil din orașul Predeal, județul Brașov, deținut de doi cetățeni moldoveni, ocazie cu care au fost ridicate mai multe documente.
Ulterior, toate înscrisurile au fost transmise de către procurorii din cadrul DNA - Serviciul de Cooperare Internațională și Programe autorităților din Republica Moldova pentru continuarea cercetărilor”. este menționat în comunicatul DNA.
Boris Gîlca a deținut anterior funcția de șef al Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate din cadrul Primăriei Chișinău. Este vizat în dosarul de delapidare a fondurilor destinate refugiaților. La 18 septembrie și-a anunțat demisia.
TV8.md reamintește că doi angajați ai Direcției municipale de sănătate și asistență Socială au fost reținuți pentru 72 de ore în urma a 24 de percheziții efectuate în dimineața de 4 mai pe mai multe adrese din Capitală, într-un caz de abuz de serviciu și delapidare a fondurilor externe, destinate refugiaților. Printre ei, se numără Boris Gîlca.
Potrivit CNA, în urma verificărilor au fost depistate mai multe cutii cu produse alimentare, obiecte și produse de igienă, electrocasnice, veselă și saci pentru dormit. Bunurile ar fi fost delapidate în complicitate cu responsabilii Centrului de plasament temporar pentru refugiați, situat pe str. Studenților din Chișinău.
Atunci, primarul Capitalei, Ion Ceban și-a vărsat indignarea pe Facebook, acolo unde a scris că colegii săi ar fi hărțuiți și a acuzat PAS că ar sta în spatele descinderilor. De cealaltă parte, reprezentanții formațiunii politice vizate de acuzații au dat asigurări că instituțiile de drept sunt independente și acționează conform legislației.
Pe 5 mai, Boris Gîlca a depus cererea de demisie din funcție. Cel puțin asta afirma primarul Capitalei, Ion Ceban: „Doar un om corect putea face acest gest pentru a nu fi pătată imaginea instituției și cea personală. Eu nu accept această cerere. Nu cred în investigațiile Power Point ale CNA în raport cu domnul Gîlca”.
Câteva ore mai devreme, Ceban anunța că îi va suspenda din funcție pe durata anchetei pe funcționarii din cadrul Direcției municipale de sănătate și asistență Socială, cu excepția lui Boris Gîlca, vizați în dosarul de delapidare a fondurilor externe destinate refugiaților. Iar dacă se va demonstra vinovăția acestora, îi va demite.
Centrul de plasament temporar pentru refugiați din str. Studenților 7/5, mun. Chișinău, destinat plasării temporare a refugiaților din Ucraina în legătură cu conflictul militar, a fost creat în 24 februarie 2022.
CPTR este finanțat din contul alocațiilor bugetare, precum și din alte surse de finanțare care nu contravin legislației, în principal susținerea financiară fiind din partea organizațiilor neguvernamentale, iar activitatea acestuia fiind administrată de către structura teritorială de asistență socială în coordonare cu administrația publică locală.