Managementul companiei Air Moldova, ajunsă în pragul falimentului, a pregătit un plan de restructurare, așa cum anunța în luna mai 2023 și promite să relanseze activitatea operatorului aerian. Planul procedurii accelerate de restructurare, ținut în mare secret de autori, a ajuns în posesia echipei Cutia Neagră Plus, care l-a analizat minuțios. Pe aproape 60 de pagini, autorii planului descriu cum s-a ajuns în pragul falimentului și ce măsuri urmează să întreprindă pentru a reveni pe piața avia.
Potrivit planului, compania „Air Moldova” urmează a fi transmisă în gestiunea unei companii agricole. Argumentul este că această firmă agricolă ar dispune de mai multă tehnică și experiență. Urmează a fi angajat un administrator fiduciar sau o societate de administrare fiduciară.
Din echipa de conducere vor face parte membrii Comitetului Creditorilor și administratorul, care vor fi asistați obligatoriu de un manager, un contabil și un medic veterinar (!)
Planul confirmă că „Air Moldova” are în proprietate două avioane, dar ambele sunt fără certificate de navigabilitate și nu pot fi utilizate. Avioanele nu au efectuat niciun zbor din anul 2019. Surse de încredere au dezvăluit pentru Cutia Neagră că aceste avioane sunt parcate în afara țării și a fost vândut tot ce aveau mai valoros - de la motoare până la fotoliile pentru pasageri de la bordul avioanelor.
Potrivit planului de restructurare, investitorii sunt gata să cumpere aeronave noi, astfel încât „Air Moldova” să nu mai fie nevoită să închirieze. Așa se planifică reducerea cheltuielilor operaționale.
Planul mai prevede reeșalonarea tuturor împrumuturilor și datoriilor „Air Moldova” pentru 36 de luni și dobânzi „zero” pe toată perioada de executare a planului. Întregul proces de salvare a companiei ar putea dura 5 ani. Dacă nu se va reuși atingerea obiectivelor în acest termen, atunci va fi deschisă procedura de faliment.
Andrei Mandraburcă, avocatul unui creditor al „Air Moldova”: „Considerăm că planul care se promovează este de fapt în detrimentul majorității creditorilor, inclusiv și în detrimentul clienților pe care îi reprezint. Nu am văzut o justificare economică sau anumite circumstanțe, cifre, analize, care ar permite într-adevăr să constatăm faptul că acest plan este unul viabil și poate fi implementat. Pe de altă parte am văzut multe circumstanțe ce țin de faptul că se urmărește alt scop”.
Pe de altă parte, administratorul provizoriu al „Air Moldova” declară că are încredere în planul de restructurare accelerată care a fost propus.
Irina Selevestru: „Fiecare întreprindere are dreptul la viață, exact ca și un om care este bolnav. Are dreptul la viață indiferent de stadiul bolii pe care o are. Exact așa și întreprinderea are dreptul la viață și dacă nu voi avea eu încredere în ei, care sunt manager anticriză, atunci cine”?
Întreaga investigație despre procesul de restructurare a „Air Moldova”, șansele pasagerilor păgubiți de a-și recupera banii și planurile lui Ilan Șor de a scurge ultimii bani din companie citiți AICI.