Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

/VIDEO/ Perciun spune „nu” cedării unei clădiri a UPS „I. Creangă” către PA. „Nu există nicio formulă în care putem transmite acest bun”

Dan Perciun 5
30 aprilie 2024, ora 21:39

Ministrul Educației, Dan Perciun, spune un „nu” categoric cedării unui bloc al Universității Pedagogice „Ion Creangă” către Procuratura Anticorupție. Potrivit ministrului, în prezent, în imobilul la care țintește PA au loc ore de studiu, astfel că nu există nicio cale prin care clădirea de pe strada Iablocikin 5 să fie cedată cuiva. Declarațiile au fost făcute în ediția de marți, 30 aprilie, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. 

„Din punctul nostru de vedere, nu era potrivită formula de transmitere a acestui sediu către PA, pentru că el este utilizat. Noi urma să investim în el, să modernizăm acea clădire și trebuie identificat un alt edificiu, care trebuie căutat. Cumva, din punctul nostru de vedere, subiectul este epuizat”, a spus Dan Perciun.

În opinia ministrului, PA s-ar fi lovit și de refuzul din partea senatului universității, dacă s-ar fi evoluat cu procedurile de cedare a clădirii cu pricina. 

„Nu există nicio formulă în care noi să putem transmite acest bun către PA, dar asta nu neagă că au și ei nevoie stringentă de spațiu și această problemă trebuie rezolvată. Nu putem să desconsiderăm și necesitățile lor, doar că nu asta e soluția pe care ar trebui să mergem”, a adăugat ministrul. 

În luna martie 2024, Procuratura Anticorupție s-a pomenit în centrul unui adevărat scandal după ce a anunțat public că pretinde la o clădire de pe strada Iablocikin 5, care aparține Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Administrația instituției de învățământ a acuzat PA că vrea să preia abuziv imobilul. Conducerea Universității a lansat o scrisoare deschisă prin care a solicitat autorităților să intervină și să oprească procesul. În replică, PA a declarat că are nevoie urgentă de un sediu pentru a nu-i fi blocată activitatea și că UPS „Ion Creangă” se poate muta într-o clădire situată vis-a-vis, care este dotată cu tot necesarul pentru desfășurarea studiilor universitare.

Anterior, PA a luat în calcul și ideea de a ocupa câteva etaje sau birouri ale AȘM. Intenția a stârnit nemulțumirea din partea mediului academic. Ministra Justiției, Veronica Mihailov Moraru a punctat că intenția a apărut în situația în care spațiile sunt neutilizate. Necesitatea de a se muta „la casă nouă” a apărut după ce Procuratura Anticorupție și-a mărit numărul de angajați până la 198. Până a-și concentra atenția pe sediul AȘM, PA a luat în calcul și alte clădiri, inclusiv o aripă a sediului Procuraturii Generale.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ „Codrenii” din Călărași, campioni mondiali la folclor: 50 de dansatori au cucerit primul loc în Bulgaria
/VIDEO/ „Codrenii” din Călărași, campioni mondiali la folclor: 50 de dansatori au cucerit primul loc în Bulgaria

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente