Ucraina a îndemnat Occidentul să accelereze și să mărească livrările de obuze de artilerie, după ce miercuri un atac major cu rachete și drone rusești asupra Kievului și a altor regiuni a provocat cel puțin patru morți în capitală și peste 40 de răniți. Oficialii au declarat că o persoană a fost, de asemenea, ucisă în regiunea Nikolaev.
UPDATE Forțele ruse au atacat şi cu rachete, la 30 de minute după miezul nopții, orașul Selîdove, din Donețk. Șapte persoane au fost rănite, între care cinci femei și un băiețel de șase ani, iar mai multe clădiri rezidențiale și unități de învățământ au fost avariate sau complet distruse.
UPDATE Trupele ruse continuă să atace în șapte puncte ale frontului - Kupiansk, Lîman, Bahmut, Avdiivka, Marinka, Zaporojie și Herson, a anunțat joi dimineață Statul Major al armatei ucrainene. Miercuri au avut loc 92 de confruntări pe toată linia frontului, iar rușii au lansat 51 de atacuri cu rachetă și 80 de lovituri aeriene și au tras de 89 de ori cu sisteme de rachete cu lansare multiplă asupra trupelor ucrainene și a zonelor populate.
UPDATE Autoritățile regiunii ucrainene Dnipropetrovsk au anunțat că viceprimarul orașului Nikopol a fost ucis, după ce mașina lui a fost vizată de un atac armat și a luat foc. O anchetă a fost deschisă în acest caz.
UPDATE Comisia Electorală (CEC) din Rusia a respins înregistrarea candidaturii lui Boris Nadejdin la alegerile prezidențiale din martie, din cauza unor semnături "necorespunzătoare". Forul electoral a invalidat 9.147 de semnături pentru sprijinirea candidaturii lui Nadejdin, după ce a verificat 60.000, procentul de nereguli admisibil prin lege fiind de 5%. Nadejdin a spus că e imposibil să verifice toate problemele sesizate de CEC, din cauza timpului limitat. Președintele comisiei, Ella Pamfilova, a refuzat să extindă perioada pentru verificarea semnăturilor. "Participarea la alegerile prezidenţiale din 2024 este cea mai importantă decizie politică din viaţa mea. Nu revin asupra intenţiilor mele. Voi face apel împotriva deciziei Comisiei Electorale la Curtea Supremă", a anunţat Nadejdin, pe Telegram.
UPDATE Căile ferate din Rusia se confruntă cu o reducere a numărului de locomotive funcționale din cauza lipsei de piese de schimb din import, pe fondul sancțiunilor occidentale. Numărul de locomotive în stare de funcționare pentru transporturile de marfă a scăzut în ultimele șase luni, arată un raport intern al companiei feroviare de stat din Rusia, RZHD. Potrivit unor surse din companie citate de publicația rusă Vedomosti, volumul reparațiilor și durata acestora au crescut semnificativ din cauza lipsei de piese de schimb din import, iar regiunea Sverdlovsk (cu capitala la Ekaterinburg) suferă cel mai mult din această cauză. Sancțiunile occidentale au făcut ca unitățile de service să piardă accesul la lubrifianți de specialitate, rulmenți, componente electronice și alte elemente necesare pentru reparații. În plus, reparațiile sunt afectate și de lipsa de personal, din cauza mobilizării pe front a unor lucrători.
UPDATE Administrația Biden nu are un "plan B", dacă Congresul continuă să blocheze ajutorul pentru Ucraina și speră că fondurile vor fi, totuși, deblocate, a declarat consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jack Sullivan, aflat la Bruxelles. "În cele din urmă, nu există o alternativă pentru ca Statele Unite să ofere un nivel de resurse care să-i permită Ucrainei să aibă artilerie, sisteme de apărare aeriană și alte capacități de care are nevoie. Iar timpul este esențial în această privință. Așa că vom rămâne concentrați pe asta și credem că încă putem să reușim", a spus el.
UPDATE Accesul la serviciile Google a fost blocat în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, anunță Centrul Național de Rezistență al Ucrianei (NRC). Locuitorii din aceste zone au rămas fără acces la motorul de căutare Google, Gmail, YouTube și alte servicii. Potrivit sursei citate de Ukrainska Pravda, rușii urmăresc să-și consolideze controlul în câmpul informațional, dar și să determine populația să treacă la serviciile similare oferite de compania rusă Yandex. NRC a adăugat că Yandex a transmis informații armatei ruse și a ajutat la urmărirea mișcării ucrainenilor în teritoriile ocupate.
UPDATE Forțele de apărare aeriană au distrus 11 din cele 17 drone de atac Shahed pe care rușii le-au folosit pentru a ataca Ucraina în noaptea de 8 februarie. „În noaptea de 8 februarie, inamicul a atacat cu 17 drone de atac de tip Shahed-136/131 din Capul Chauda – Crimeea. Ca urmare a operațiunii de luptă, 11 Shahed-uri au fost distruse în regiunile Mikolaiv, Odesa, Vinița și Dnipropetrovsk”, au transmis Forțele Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei.
UPDATE Forțele ruse au atacat noaptea trecută cu drone orașul Odesa, lovind un bloc neterminat cu mai multe etaje, precum și clădirea unei instituții de învățământ, a informat guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper. Potrivit acestuia, nu au fost raportate victime în urma atacului. Loviturile cu drone au dus la spargerea geamurilor la clădirea cu mai multe etaje neterminată, acoperișul a fost distrus, la fel și tavanele și ferestrele de la clădirea instituției de învățământ. Lucrătorii de intervenție în caz de urgență și oficialii sunt la fața locului și documentează amploarea pagubelor. Nu s-au oferit alte detalii despre atac.
UPDATE Interviul cu preşedintele rus Vladimir Putin realizat de prezentatorul american Tucker Carlson, un apropiat al lui Donald Trump, va fi difuzat joi pe site-ul său, a anunţat miercuri această fostă vedetă de televiziune pe contul său de Instagram, notează AFP, citat de Agerpres.
UPDATE Documente scurse pe internet obținute de hackeri arată că Rusia a plătit Iranului 1,75 miliarde de dolari în lingouri de aur, aproximativ două tone, pentru mii de drone Shahed folosite pentru a ataca Ucraina, notează The Guardian.
UPDATE Senatorii au respins un text care ar fi deblocat noi fonduri pentru Ucraina și Israel și ar fi reformat sistemul migratoriu al Statelor Unite, deşi au fost negocieri dure luni de zile.
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete și drone asupra mai multor orașe ucrainene în noaptea de 24 martie, provocând moartea a cel puțin 3 persoane și rănirea altor 16. În timpul loviturilor, pe teritoriul Republicii Moldova au fost auzite zgomote puternice de explozii și au fost observate lumini intense pe cer, fenomene generate de acțiunile desfășurate dincolo de frontieră. Totodată, linia electrică Isaccea–Vulcănești a fost deconectată și există pericol de blackout în Moldova. Președinta Maia Sandu califică atacurile drept „crimă de război”.
Propaganda oficială rusă susține fără dovezi că presa din România a început o campanie de „demonizare” a amenințării rusești. Între timp, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), poliția și Garda Națională din Moscova au fost puse în stare de alertă sporită. Rusia trece de la frânarea unor rețele Social Media la internetul complet blocat. Șeful alianței NATO îi dă vești proaste lui Putin: SUA oferă sprijin major Ucrainei contra Rusiei, în 2 puncte-cheie. În Lituania, în apropierea graniței cu Belarus, a căzut și a explodat o dronă necunoscută.
UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat marţi necesitatea ca SUA să ofere garanții de securitate înainte de semnarea oricărui acord de pace, după ce a fost informat de negociatorii săi cu privire la rezultatele întâlnirii de weekend de la Miami cu mediatorii Casei Albe, relatează EFE. Zelenski şi-a reînnoit, de asemenea, apelul pentru o întâlnire "între lideri" cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a rezolva principalele dezacorduri dintre părţi care împiedică în prezent încetarea războiului, scrie EFE, preluată de Agerpres.
UPDATE Pe 24 martie, Rusia a lansat un atac masiv cu drone asupra Ucrainei, rar în timpul zilei, cu sute de drone kamikaze care vizau Kievul. Forțele Aeriene ale Ucrainei au raportat la orele 11:07, 11:45 și 12:36 că dronele zburau spre regiunea Kiev și orașul Kiev din direcția nordică. La ora 12:35 a fost anunțată o alertă aeriană la Kiev, potrivit Administrației de Stat a orașului Kiev. La ora 14:23, Forțele Aeriene au declarat că atacul continuă, cu „un număr mare de drone rusești” care zboară deasupra regiunilor Kiev, Cernihiv, Sumi, Poltava, Vinița, Cerkasî, Kirovohrad, Herson și Dnipropetrovsk. „Atacul asupra Ucrainei este în desfășurare. Presupun că vom vedea mai multe rachete astăzi”, a declarat Serhii Flash, consilierul Ministerului Apărării al Ucrainei, adăugând că Rusia își schimbă constant tacticile pentru atacuri masive, „încercând să găsească vulnerabilități” și să spargă apărarea aeriană a Ucrainei. „Strategia actuală este de a lansa atacuri eșalonate în timp”, a scris el pe Facebook.
UPDATE Momentul impactului unei drone de tip Shahed într-o clădire din centrul orașului Lviv a fost filmat de un martor ocular, devenind viral în mediul online. Deocamdată, nu sunt date despre eventuale victime. Atacul a afectat și patrimoniul UNESCO, transmite Mediafax. În Liov, au avut loc cel puțin două „atacuri” cu drone – asupra unei clădiri rezidențiale din centru și a altei clădiri rezidențiale din Sihov. De asemenea, se știe că resturile au căzut într-o altă zonă.
UPDATE Autoritățile de la Moscova au anunțat marți lansarea a 16 sateliți pe orbită joasă, Rusia încercând să construiască o rețea care să rivalizeze cu Starlink a lui Elon Musk. Rusia se află mult în urma Starlink, care, de la prima lansare de sateliți operaționali în 2019, a ajuns în prezent la peste 10.000 de sateliți pe orbită. Bureau 1440, firma aerospațială rusă care dezvoltă un sistem de sateliți pe orbită joasă pentru furnizarea globală de date în bandă largă, a anunţat că a lansat luni primul său lot de 16 sateliți operaționali. „Lansarea primelor dispozitive ale grupului țintă reprezintă o tranziție de la experiment la crearea unui serviciu de comunicații”, se menționează într-un comunicat, potrivit Rador.
UPDATE Comisia Europeană a anunțat în 24 martie că amână prezentarea propunerii sale de legislație privind un embargou definitiv pe importurile de țiței din Rusia. Propunerea era așteptată pentru 15 aprilie și a fost amânată din cauza războiului din Orientul Mijlociu, scrie RFI.
UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege care extinde semnificativ capacitățile de apărare ale firmelor private de securitate însărcinate cu paza infrastructurii critice a Rusiei. Personalul de securitate are de acum dreptul de a folosi arme de luptă, inclusiv arme de asalt și mitraliere. Anterior, aceste firme erau limitate la utilizarea armelor cu letalitate redusă sau a instrumentelor de autoapărare.
UPDATE Un militar din armata Federației Ruse a colaborat, timp de aproape trei luni, cu forțele ucrainene, furnizând coordonate care au dus la lovituri asupra propriilor camarazi și echipamente militare. Informațiile au fost prezentate într-un interviu acordat jurnalistului ucrainean Dmitri „Apostolul” Karpenko.
UPDATE Secretarul de stat Marco Rubio se va întâlni, vineri, în Franța, cu miniștrii de externe ai G7 pentru a discuta despre războiul din Ucraina și despre situația din Orientul Mijlociu generată de războiul SUA-Israel împotriva Iranului, a anunțat Departamentul de Stat.
UPDATE Deja nouă persoane au fost rănite în urma unui atac cu dronă în Dnipro, printre ele fiind și un băiețel de un an și jumătate, potrivit administrației militare regionale. Copilul a fost internat în stare de gravitate medie, iar alte două persoane rănite sunt în stare gravă, au comunicat autoritățile. La ultimele două etaje ale clădirii au izbucnit incendii.
UPDATE Creșterea bruscă a prețului petrolului declanșată de războiul din Iran a permis guvernului rus să amâne un plan de creștere a rezervelor fiscale pe termen lung, au declarat în exclusivitate, pentru Reuters, trei surse familiarizate cu situația. Rusia își reduce astfel presiunea asupra finanțelor pe termen scurt, scrie Mediafax.
UPDATE Hackeri ruşi au reuşit să compromită mii de conturi de pe aplicații de mesagerie precum Signal şi WhatsApp, inclusiv ale unor oficiali guvernamentali, militari, politicieni şi jurnaliști, potrivit unui avertisment emis de autorităţile americane, transmite Euronews.
UPDATE Guvernul a aprobat instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile. Premierul Alexandru Munteanu nu a exclus posibilitatea deconectărilor în lanț, întrucât „situația rămâne complicată”. Hotărârea urmează să fie supusă votului deputaților în cadrul ședinței extraordinare a Parlamentului de la ora 17:00.
UPDATE Premierul Lituaniei, Inga Ruginiene, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că o dronă militară prăbușită luni intrase în spațiul aerian lituanian venind din Ucraina, de unde fusese lansată către Rusia, transmite Reuters, conform Agerpres.
UPDATE Moscova a deschis la Tiraspol un nou Centru Rus și recrutează tineri pentru universitățile rusești, spune ministrul Culturii de la Chișinău. Cristian Jardan îi avertizează pe tineri să nu plece la studii în Rusia pentru că riscă să ajungă în armata rusă, iar de acolo, pe front, scrie RFI.
UPDATE „Lucrările de refacere continuă după atacul masiv rusesc din timpul nopții în regiunile noastre. În Zaporojie și Poltava au fost avariate blocuri de locuințe obișnuite, au izbucnit incendii. Aproape 40 de drone au fost lansate asupra orașului Șostka, din regiunea Sumî. În Slatine, regiunea Harkiv, o dronă a lovit un tren electric. În total, pagube au fost înregistrate în 11 regiuni. Până în acest moment, se știe că patru persoane, din păcate, au murit în urma atacului. Condoleanțele mele familiilor și apropiaților. Alte zeci de persoane au fost rănite, inclusiv copii. În total, au fost peste 390 de drone de atac și 34 de rachete de diferite tipuri – balistice, de croazieră și ghidate aerian. Aceste cifre arată clar că este nevoie de mai multă protecție a vieții împotriva atacurilor rusești. Este important să continue sprijinul pentru Ucraina. Este important ca toate acordurile privind apărarea antiaeriană să fie respectate la timp. De asemenea, este important ca Europa să poată produce numărul necesar de rachete pentru apărarea antiaeriană, pentru a se proteja de orice amenințare. Mulțumesc tuturor celor care contribuie la întărirea apărării cerului ucrainean”, a scris președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Telegram.
UPDATE „În imediata apropiere a infrastructurii afectate au fost identificate drone prăbușite, ceea ce impune restricții de acces pentru echipele tehnice și necesitatea desfășurării lucrărilor de deminare pentru a permite pe deplin intervenția necesară și în condiții de siguranță. În paralel, echipele operatorilor sistemelor de transport din Republica Moldova, România și Ucraina desfășoară în regim coordonat verificările tehnice necesare, iar durata exactă a lucrărilor va putea fi estimată după finalizarea intervențiilor de deminare în teren”, anunță Centrul Național de Management al Crizelor.
UPDATE „Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina sunt crime de război și scopul lor este să lase în beznă și în întuneric mii de oameni. Este un atac direct și la adresa noastră, a Republicii Moldova. Loviturile din cursul nopții au dus la deconectarea principalei linii electrice, care alimentează Republica Moldova, linia Vulcăneşti - Isaccea. Au fost activate cele 4 linii de interconexiune cu România, dar situația rămâne complicată. De aceea, am dispus convocarea ședinței extraordinare a Parlamentului pentru ora 17:00 unde prim-ministrul Alexandru Munteanu împreună cu miniștrii direct implicați în gestionarea situației vor prezenta măsurile necesare pentru instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile. Este o măsură necesară pentru a acționa rapid, coordonat și în interesul oamenilor”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
UPDATEInstituirea stării de urgențăîn sectorul energetic pentru 60 de zile urmează a fi propusă la ședința Guvernului de astăzi. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu, după deconectarea principalei linii electrice care alimentează Republica Moldova, linia Vulcănești–Isaccea, în urma atacurilor Rusiei asupra Ucrainei. Hotărârea urmează să fie supusă votului în Parlament. „Aceasta nu este o măsură de panică, ci de responsabilitate. Este o măsură necesară pentru a acționa rapid, coordonat și în interesul oamenilor”, a menționat Munteanu. Ședința extraordinară a Guvernului este programată la ora 13:00, urmată de prezentarea în Parlament.
UPDATE Apel la solidaritate de la ministrul Energiei de la Chișinău, Dorin Junghietu, după deconectarea liniei electrice Isaccea–Vulcănești. În prezent, consumatorii din Republica Moldova sunt asigurați cu energie electrică atât din surse interne, cât și prin importuri pe rute alternative. Astfel, la ora 10:40, centralele termoelectrice și regenerabilele asigurau o producție de energie electrică mai mare decât consumul pe moment. „Vă îndemn să consumăm rațional energie electrică, în special în orele de vârf, și să demonstrăm solidaritate”, a transmis Junghietu, aflat în drum spre Vulcănești.
UPDATE „Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova condamnă atacurile din această noapte asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei, care au afectat și funcționarea Liniei Electrice Isaccea – Vulcănești. Aceste acțiuni subminează securitatea energetică regională și pun în pericol infrastructura civilă critică. Republica Moldova își reafirmă sprijinul ferm pentru Ucraina și condamnă orice atac asupra infrastructurii civile”, se arată într-un comunicat al instituției.
UPDATE Președinta Maia Sandu a condamnat atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina, numindu-le „o crimă de război”. Premierul Alexandru Munteanu a descris situația energetică a Republicii Moldova, după deconectarea liniei electrice Isaccea–Vulcănești, drept una „fragilă”.
UPDATE „Poliția de Frontieră informează că, în seara zilei de 23 martie 2026, în apropierea localității Copceac, pe teritoriul Ucrainei, au avut loc atacuri aeriene. În acest context, pe teritoriul Republicii Moldova au fost auzite unele bubuituri și au fost observate lumini intense pe cer, fenomene generate de acțiunile desfășurate dincolo de frontieră. Până în prezent, nu au fost identificate riscuri pentru securitatea cetățenilor Republicii Moldova. De asemenea, potrivit Ministerului Apărării, spațiul aerian național nu a fost încălcat”, se arată în comunicatul instituției.
UPDATE ora 10:00 Linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești, prin care Republica Moldova importă energie din România, rămâne deconectată din cauza atacurilor armatei lui Vladimir Putin în Ucraina. Pentru a menține alimentarea cu energie electrică, pe parcursul nopții, Moldelectrica, împreună cu operatorii din România și Ucraina, a activat rute alternative, inclusiv patru linii de interconectare de 110 kV dintre România și Republica Moldova.
UPDATE Forțele ruse și-au intensificat operațiunile pe mai multe fronturi din Ucraina, efectuând 619 atacuri în patru zile, a declarat comandantul suprem al Ucrainei, Oleksandr Sîrski, pe Facebook, pe 23 martie. Forțele ruse au lansat o ofensivă în care au fost implicate „zeci de mii de soldați” și, după patru zile de lupte, au pierdut 6.090 de soldați uciși sau răniți, cu un total de 8.710 pierderi de infanterie în ultima săptămână, a adăugat Sîrski. Majoritatea atacurilor rusești au avut loc în estul Ucrainei, în special în sectorul Pokrovsk din regiunea Donețk și în sectorul Oleksandrivka, la intersecția regiunilor Donețk, Zaporojie și Dnipropetrovsk.
UPDATE Ucraina acuză Rusia că oferă informații Iranului, alimentând astfel conflictul din Orientul Mijlociu, a declarat președintele Volodimir Zelenski. Acesta susține că există dovezi „irefutabile” privind implicarea Moscovei. „Rusia folosește propriile capacități de informații de semnal și electronice, precum și o parte din datele obținute prin cooperarea cu partenerii din Orientul Mijlociu”, a scris Zelenski pe platforma X, după o întâlnire cu șeful serviciilor de informații militare.
UPDATE România devine scena celui mai amplu exercițiu naval al anului, Sea Shield. Este o demonstrație de forță și coordonare care implică peste 2.500 de militari din 12 țări aliate. Forțe din Italia, Franța, Germania și Statele Unite se alătură militarilor români într-un scenariu clar și direct: respingerea unui atac venit dinspre Rusia, în Marea Neagră, notează NewsWeek.
UPDATE Președintele german Frank-Walter Steinmeier a declarat că începutul celui de-al doilea mandat al președintelui american Donald Trump a marcat o ruptură în relațiile externe ale Germaniei la fel de profundă ca invazia Rusiei în Ucraina și a obligat Berlinul să urmărească o mai mare independență, relatează Reuters.
UPDATE Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a recunoscut că îl contactează în mod regulat pe omologul său rus, Serghei Lavrov, în timpul reuniunilor private ale UE, după apariția unor informații potrivit cărora ar comunica frecvent cu acesta în pauzele întâlnirilor de la Bruxelles, scrie Euronews. Szijjarto spune însă că discuțiile cu alți parteneri țin de esența diplomației.
UPDATE Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a apărat marţi guvernul premierului ungar Viktor Orban, în scandalul presupuselor scurgeri de informaţii, scandal în care ministrul de Externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, este acuzat că ar fi furnizat informaţii Rusiei chiar în pauzele întâlnirilor UE, informează EFE, potrivit Agerpres.
UPDATE Rusia se pregătește să trimită tot personalul mobilizat din Crimeea ocupată în operațiuni de luptă active împotriva Ucrainei începând cu 1 aprilie, potrivit Forțelor de Apărare din Sud ale Ucrainei, într-o măsură care semnalează presiuni crescânde asupra resurselor militare ale Moscovei, scrie Adevărul.
UPDATE La Poltava (centru), șeful administrației regionale, Vitali Dyakivnych, a făcut cunoscut pe Telegram că cel puțin două persoane au fost ucise și 11 rănite într-un atac inițial, care a provocat incendii și pagube în mai multe clădiri rezidențiale și la un hotel.
UPDATE În Zaporojie (sud), șeful administrației regionale, Ivan Fedorov, a anunțat pe Telegram un „atac masiv combinat cu rachete și drone” rusești. „Din păcate, o persoană a fost ucisă și alte trei au fost rănite”, a scris el.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat guvernului să asigure o aprovizionare stabilă cu motorină, după ce războiul din Orientul Mijlociu a provocat creșteri semnificative ale prețurilor și a stârnit îngrijorări privind posibile penurii începând din aprilie. „Toate instituțiile trebuie să colaboreze strâns cu actorii de pe piața carburanților pentru a garanta livrări neîntrerupte și pentru a explica clar societății ce variante de sprijin guvernamental sunt disponibile”, a transmis Volodimir Zelenski în mesajul său zilnic, conform Agerpres.
UPDATE Explozii au fost raportate inclusiv în Kiev, iar raidurile au provocat cel puțin trei morți și mai peste zece răniți. În cursul nopții, mai multe explozii au fost auzite în Kiev, capitala fiind vizată de un atac cu drone. Apărarea aeriană a Ucrainei anunță că a doborât 365 de drone de diferite tipuri, 18 rachete de croazieră H-101, 5 rachete Iskander-K și 2 rachete H-59.
UPDATE Aproape întregul teritoriu al Ucrainei a intrat sub alertă aeriană marți, 24 martie, în urma unui atac rusesc masiv cu rachete și drone. Doar regiunea Odesa, din sudul țării, a fost scutită de noile atacuri. În discursul său cotidian la televiziune, președintele Volodimir Zelenski avertizase luni seară cu privire la posibilitatea unei „lovituri masive” în cursul nopții. „Vă rugăm să acordați atenție alertelor aeriene” marți, i-a îndemnat președintele ucrainean pe concetățenii săi, „conform serviciilor noastre de informații, rușii ar putea pregăti un atac masiv”, notează Ziare.com.
UPDATE Ochii întregii lumi sunt ațintiți asupra războiului provocat de Donald Trump în Iran și asupra prețului petrolului care se menține peste valoarea de 100 de dolari per baril. Însă acum, secretarul general al NATO, Mark Rutte, îi dă vești proaste lui Putin: Statele Unite oferă sprijin major Ucrainei contra Rusiei, în două puncte cheie. Rutte a declarat că SUA rămân centrale în apărarea Ucrainei, oferind „sprijin critic de informații și flux de arme” în coordonare cu aliații europeni. Șeful NATO susține că Trump echilibrează interesele concurente în timp ce insistă să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, în ciuda îngrijorărilor legate de politica petrolieră care aduce beneficii Rusiei, potrivit Kiev Post.
UPDATE Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a dezvăluit pe 23 martie numele unui ofițer de informații maghiar care ar fi supravegheat o operațiune de spionaj în regiunea Transcarpatia, destructurată anul trecut.
UPDATE Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), poliția și Garda Națională din Moscova au fost puse în stare de alertă sporită ca urmare a informațiilor conform cărora există amenințarea unui atac de sabotaj din partea Ucrainei, a transmis marți agenția de știri de stat rusă RIA, preluată de Reuters.
UPDATE Mai mulți ucraineni condamnați pentru colaborare cu Rusia sau pentru susținerea invaziei își explică alegerile și convingerile din spatele gratiilor. Unii vorbesc despre influența propagandei Kremlinului, alții despre motivații ideologice sau financiare. În spatele acestor povești se află un program controversat de schimb, dar și mii de civili ucraineni aflați încă în detenție în Rusia, notează Adevărul.
UPDATE Republica Moldova și Ucraina sunt tot mai importante în planurile Uniunii Europene pentru extindere și securitate în regiunea Mării Negre. Mesajul a fost transmis la Chișinău, în cadrul conferinței internaționale organizate de ministerele de Externe și Apărare din cele două țări. Într-un mesaj video, comisara europeană Marta Kos a subliniat că extinderea Uniunii Europene înseamnă o investiție în securitate. Iar fără o Mare Neagră sigură, spune ea, nu poate exista o Europă sigură, transmite 1TV.
UPDATE Ucraina este interesată să importe gaze naturale lichefiate din Mozambic pentru a-şi acoperi necesarul energetic, a declarat luni preşedintele Volodimir Zelenski, în contextul în care ţara se confruntă cu dificultăți majore după ani de atacuri ruseşti asupra infrastructurii sale energetice, transmite Reuters.
UPDATE Germania își intensifică sprijinul militar pentru Ucraina printr-un nou proiect de amploare: 15.000 de drone interceptoare, destinate combaterii atacurilor aeriene cu drone Shahed, vor fi livrate armatei ucrainene, în urma unei investiții strategice într-o companie locală.
UPDATE Autoritățile ruse vând pentru prima dată în aproape un sfert de secol aur fizic din rezervele Băncii Centrale, pentru a acoperi deficitul bugetului federal, care, cumulat pentru anii 2022–2025, a depășit 15 trilioane de ruble, iar în primele două luni ale anului curent a mai crescut cu încă 3,5 trilioane, transmite publicația The Moscow Times.
UPDATE Deputații germani, inclusiv cei ai AfD, au acces la o bază de date care conține mii de documente ale UE, inclusiv note de la reuniuni sensibile ale ambasadorilor, unde sunt stabilite pozițiile statelor membre pe teme precum sprijinul pentru Ucraina, scrie Politico.
UPDATE O investigație internațională dezvăluie implicarea unei rafinării irlandeze, Aughinish Alumina, în lanțul global de aprovizionare cu aluminiu, care ajunge să susțină producătorii de arme din Rusia, utilizate în războiul din Ucraina, potrivit unui raport publicat de The Guardian.
UPDATE Agenția oficială rusă TASS, unul dintre cele mai importante organe de propagandă ale Kremlinului, susține fără nici o probă că mass-media din România a lansat o campanie de informare care are ca scop intimidarea populației cu amenințarea rusă, potrivit Rador.
UPDATE Pe teritoriul Lituaniei, în districtul Varėna, aflat la graniță cu Belarus, a căzut și a explodat o dronă necunoscută. Militarii lituanieni susțin că zborul acestei drone nu a fost detectat de radarele apărării antiaeriene. Despre acest lucru informează radiodifuzorul public lituanian LRT. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Armate, Gintautas Čiūnis, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că la locul incidentului sunt colectate și analizate fragmentele obiectului care a explodat.
/VIDEO/ Restricții la benzinării: Ce limite vor fi impuse la achizițiile de combustibil
/VIDEO/ Filmul „Copacul Evei” ajunge la Mereni: Când va fi proiectat primul fantasy din Moldova
/VIDEO/ De ce unele femei rămân în relații abuzive: Cauzele invizibile, explicate de psihologul Emilia Vorobiov
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Tot mai mulți copii reveniți în Moldova din diasporă: ,,Acolo ne simțeam mai singuri”
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cadourile otrăvite de la Putin și ruleta rusească
/VIDEO/ România „înghite” Moldova? Despre falsuri și sprijinul real oferit de țara vecină, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Reforma care nu poate fi amânată. Viziunea lui Tofan pentru reorganizarea Moldovei: „Fără raioane și cu 40 de municipalități”
/VIDEO/ Generația ALPHA: Primul serial socio-educativ pentru copii și adolescenți din Moldova, difuzat din 4 aprilie la TV8
/VIDEO/ Restricții la benzinării: Ce limite vor fi impuse la achizițiile de combustibil
/VIDEO/ Filmul „Copacul Evei” ajunge la Mereni: Când va fi proiectat primul fantasy din Moldova
/VIDEO/ De ce unele femei rămân în relații abuzive: Cauzele invizibile, explicate de psihologul Emilia Vorobiov
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Tot mai mulți copii reveniți în Moldova din diasporă: ,,Acolo ne simțeam mai singuri”
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cadourile otrăvite de la Putin și ruleta rusească
/VIDEO/ România „înghite” Moldova? Despre falsuri și sprijinul real oferit de țara vecină, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Reforma care nu poate fi amânată. Viziunea lui Tofan pentru reorganizarea Moldovei: „Fără raioane și cu 40 de municipalități”
/VIDEO/ Generația ALPHA: Primul serial socio-educativ pentru copii și adolescenți din Moldova, difuzat din 4 aprilie la TV8
/VIDEO/ Restricții la benzinării: Ce limite vor fi impuse la achizițiile de combustibil
/VIDEO/ Filmul „Copacul Evei” ajunge la Mereni: Când va fi proiectat primul fantasy din Moldova
/VIDEO/ De ce unele femei rămân în relații abuzive: Cauzele invizibile, explicate de psihologul Emilia Vorobiov
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Tot mai mulți copii reveniți în Moldova din diasporă: ,,Acolo ne simțeam mai singuri”
Abonează-te la știri pe e-mail
TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.