Temperaturi de foc la sfârșit de săptămână. Meteorologii au emis pentru astăzi cod portocaliu de caniculă în jumătatea de sud a țării. Totodată, se menține cod galben de caniculă în partea de nord Republicii Moldova.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în nordul țării, dar și în unele raioane din centru precum Nisporeni, Strășeni, Criuleni temperatura maximă a aerului va atinge valori de +34..+35°C. În restul teritoriului, înclusiv în Chișinău temperatura maximă a aerului va atinge valori de +36..+37°C.
În perioada caniculară, este recomandat să evitați expunerea prelungită la soare între orele 11:00 și 18:00, să purtați pălării de soare și haine lejere, să limitați consumul de cafea și alcool și să reduceți intensitatea activităților fizice. De asemenea, este important să beți apă frecvent și să consumați fructe și legume bogate în apă.
Până pe 30 august avem și pericol excepțional de incendii în toată țara. Astfel, este important să evitați focul deschis în apropierea zonelor cu vegetație uscată, pădurilor și altor zone vulnerabile la propagarea incendiilor. Activitățile ce implică producerea de substanțe inflamabile trebuie restricționate pentru a minimiza riscurile de incendiu în această perioadă critică.





































