Fiul Valentinei Naforniță, Leonard, a debutat pentru prima dată pe scenă. Soprana a făcut cunoștință publicului cu băiețelul său, în cadrul unui concert susținut la Montreal, în Canada. Acompaniată de soțul său, dirijorul Cristian Spătaru, artista a creat un moment unic interpretând renumita arie a lui George Gershwin „Summertime”.
Din imaginile video surprinse de diaspora care a venit la concert, îl putem observa pe copil foarte relaxat. Ba mai mult, Leo s-a jucat cu buchetul de flori oferit de spectatori și a îngânat împreună cu soprana care cânta.
Pentru apariția pe scenă a micuțului, artista a decis să îl îmbrace într-o ie tradițională, iar soprana a decis să poarte o rochie cu elemente tradiționale, realizată de un designer vestimentar autohton.
Amintim că celebra soprană și dirijorul Cristian Spătaru au devenit oficial soț și soție pe 26 iulie 2023, la o lună de logodnă. Pe 10 iunie, la împlinirea celor 36 de ani, interpreta a publicat imagini pe rețelele de socializare din care se observă că este însărcinată. Micuțul Leonard s-a născut pe 3 noiembrie 2023.
Recent, Cristian Spătaru a fost numit director artistic și dirijor permanent la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chișinău. Cristian Spătaru a absolvit Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena.


























































