Liderul Partidului „Acasă Construim Europa” (PACE) a reacționat la investigația Cutia Neagră PLUS, despre sponsorul GagauziyaLand. Într-o postare pe pagina oficială de Facebook a partidului, conducerea PACE anunță că va verifica acțiunile colegului de partid, Valentin Gaidarji.
Compania deputatului găgăuz, Valentin Gaidarji, Zegor Grup, a sponsorizat construcția parcului de distracție din Congaz. Cutia Neagră PLUS a aflat că pe parcursul ultimului an Zegor Grup a transferat 6,2 milioane de lei în conturile companiei Mislat, care se ocupă de realizarea lucrărilor de construcție.
Pentru Cutia Neagră PLUS, Gaidarji a menționat că: „Ce legătură are domnul Cavcaliuc cu activitatea comercială a companiei mele? Eu nu consider că trebuie să spun liderului partidului cu ce se ocupă compania mea în fiecare zi. Este activitatea comercială a companiei mele”.
Mai multe detalii despre cum a fost construită GagauziyaLand și ce încălcări au descoperit oamenii legii, aflați din investigația noastră.




































