Sumele de bani care au ajuns în Republica Moldova, prin diverse aplicații și prin intermediul cardurilor bancare ale unei bănci rusești, au devenit numerar după ce mai multe persoane au mers regulat în stânga Nistrului pentru a-i extrage de pe carduri și a-i distribui ulterior. Printre cei deveniți „cărăuși” au fost și unii preoți. Declarațiile au fost făcute de șeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul ediției de joi, 3 octombrie, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„Nu este un secret că cel puțin 15-20 de fețe bisericești au fost documentate de poliție pentru că au beneficiat de astfel de mecanisme și au mers în regiunea transnistreană ca să ridice sume financiare din aceste conturi și carduri. Deci ei ridicau banii pentru ei și pentru a-i împărți”, a spus Cernăuțeanu.
Amintim că potrivit Poliției și Procuraturii Anticorupție, 15 milioane de dolari au ajuns din Rusia în Moldova, doar în luna septembrie, pentru plătirea mai multor persoane ce urmau să voteze pentru un anumit candidat la prezidențiale și împotriva integrării europene la referendum.
Astăzi dimineață, oamenii legii au mai efectuat 25 de percheziții pe caz. Poliția a identificat până acum 130.000 de cetățeni implicați în schema de corupere a alegătorilor.
Toate persoanele implicate sunt cercetate în stare de libertate, iar autoritățile le recomandă cetățenilor care dețin carduri bancare legate de această schemă să le predea benevol. Dacă nu o fac, riscă să devină complici și să ajungă la închisoare.