Căldura va fi mai ieftină, la iarnă, pentru aproximativ zece mii de familii din Chișinău. Este vorba de facturi mai mici cu 10 sau chiar 15 la sută, susține furnizorul centralizat de agent termic. Economiile sunt posibile în urma instalării a unor puncte termice individuale în subsolurile a peste o sută de blocuri. În acest scop, Banca Mondială ne-a împrumutat cu trei milioane de euro.
Locatarii a două blocuri de pe strada Mircea cel Bătrân din Chișinău spun că etajele superioare mereu au fost încălzite mai bine, în timp ce oamenii din apartamente inferioare au trebuit să plătească pentru calorifere ce nu au fost fierbinți niciodată. Lucrurile s-au schimbat după ce în subsolul clădirilor au fost instalate puncte termice individuale, ce permit reglarea temperaturii și prepararea apei calde.
Până acum, Termoelectrica a instalat puncte termice individuale în doar un sfert dintre blocurile încălzite centralizat. Până să încheie lucrările, tehnologia trebuie să mai fie montată încă în trei mii de blocuri.
„Instalația de pompare a apei necesita schimbată deoarece cea veche avea deja peste 40 de ani de exploatare. Aceasta a fost procurată din Germania și a costat 2,2 milioane de dolari. Având în vedere că consumă mult mai puțină energie electrică investiția se va recupera în trei ani”.
Toate lucrările sunt făcute dintr-un împrumut de 92 de milioane de euro de la Banca Mondială. Din acești bani urmează să fie construite și două centrale cu o putere electrică totală de 55 de Megawați și o putere termică de 43 de Gigacalorii pe oră. Licitația a fost reluată recent, iar documentele companiilor internaționale pot fi depuse până la sfârșitul lunii ianuarie.
Guvernul împrumută bani pentru reanimarea întreprinderea de stat Termoelectrica chiar dacă în ultimii ani furnizorul de căldură a fost vedeta unor scandaluri de corupție. De exemplu, în 2020 și 2021 de administratori de insolvabilitate și funcționari Termoelectrica au împărțit între ei onorarii de cinci milioane de lei. Asta în condițiile în care doar în 2022 întreprinderea a încheiat anul cu pierderi de peste 230 de milioane de lei.