Armata israeliană a lansat atacuri aeriene asupra unor ţinte militare din Iran. Statele Unite au fost notificate de Israel înaintea declanşării operaţiunii. Iranul este pregătit să răspundă „agresiunii” israeliene, anunţă agenţia semi-oficială iranianţă Tasnim, conform CNN și News.ro. Doi soldaţi iranieni au fost ucişi în atac, conform aceleași surse. Potrivit armatei israeliene, 100 de avioane ale forţelor aeriene israeliene au participat la operaţiune, la aproximativ 2000 de kilometri de Israel.
După mai multe ore, armata israeliană a anunţat încheierea atacului, precizând că au fost vizate facilităţi de producere a rachetelor. Teheranul a confirmat că Israelul a lovit centre militare din trei provincii. Preşedintele american Joe Biden şi-a exprimat sâmbătă speranţa că loviturile israeliene asupra Iranului marchează sfârşitul unei perioade de escaladare a conflictului în Orientul Mijlociu, relatează CNN.
UPDATE După atacul de sâmbătă dimineață al Israelului asupra Iranului, oficialii americani s-au grăbit să avertizeze ambele țări împotriva alimentării unui circuit al violenței, însă analiștii spun că o dezescaladare durabilă a situației din Oroiientul Mijlociu nu este o concluzie sigură, cel puțin deocamdată, scrie CNN.
UPDATE Președintele american Joe Biden a declarat, sâmbătă, că Israelul pare să fi lovit exclusiv ținte militare în atacul de represalii împotriva Iranului și a cerut „încheierea” ostilităților. Asta în timp ce Uniunea Europeană a lansat un apel tuturor părţilor să dea dovadă de „cea mai mare reţinere” pentru a evita o „escaladare incontrolabilă” în Orientul Mijlociu, relatează The Times of Israel. Joe Biden le-a spus reporterilor că speră că lovitura israeliană va marca sfârşitul dus-întors cu Iranul. „Se pare că Israelul nu a lovit decât ținte militare. Sper că acesta este sfârșitul”, a precizat Joe Biden.
UPDATE Papa Francisc a emis joi cea de-a patra scrisoare enciclică a papalității sale, denunțând o lume care "își pierde inima" în vremuri de tulburări globale marcate de "războaie și utilizări ale tehnologiei care ne amenință umanitatea."
UPDATE Secretarul general al ONU, António Guterres, este „profund îngrijorat” de escaladarea situaţiei din Orientul Mijlociu în urma atacurilor lansate peste noapte de Forţele de Apărare ale Israelului asupra Iranului, potrivit unei declaraţii a purtătorului său de cuvânt, citate de The Guardian.
UPDATE Îngrijorare la Moscova după atacul Israelului împotriva Iranului de sâmbătă dimineață, 26 octombrie. Diplomația rusă s-a declarat îngrijorată de o "escaladare explozivă" după loviturile IDF, chemând părţile la "reţinere", transmite AFP.
UPDATE Cancelarul german Olaf Scholz a declarat sâmbătă că mesajul său către Iran este unul clar: „Nu putem continua cu astfel de mişcări masive de escaladare, acest lucru trebuie să înceteze acum”, relatează The Guardian.
UPDATE Organizația Hezbollah din Liban a avertizat sâmbătă cu privire la o „escaladare periculoasă” în regiune, spunând că Washingtonul poartă „responsabilitatea deplină” pentru atacurile „perfide” pe care le-a lansat Israel asupra Iranului, relatează AFP.
UPDATE Statele din Golf au condamnat sâmbătă recentele lovituri israeliene împotriva unor ţinte militare în Iran, avertizând în legătură cu orice extindere a conflictului în regiune, transmite AFP. ''Regatul Arabiei Saudite condamnă'' loviturile israeliene în Iran şi îşi reiterează ''poziţia fermă de respingere a escaladării conflictului în regiune'', care ''ameninţă securitatea şi stabilitatea ţărilor şi popoarelor'' în Orientul Mijlociu, a indicat Ministerul de Externe pe reţeaua socială X.
UPDATE Atacul de sâmbătă a Israelului asupra Iranului poate marca un nou pas către un război mai amplu între două dintre cele mai puternice armate din regiune. Însă, rapoartele indică că israelienii au optat pentru o ripostă moderată la lovitura pe care Teheranul a lansat-o asupra Israelului la 1 octombrie, iar Iranul se confruntă cu o dilemă în ceea ce privește riposta, potrivit The New York Times și The Washington Post.
UPDATE Determinarea Iranului de a se apăra nu are limite, a declarat sâmbătă ministrul de Externe Abbas Araghchi, după atacurile israeliene din timpul nopţii împotriva unor obiective militare ale ţării. ”Cred că am dovedit că nu există limite pentru determinarea noastră de a ne apăra”, a spus Abbas Araghchi într-un interviu acordat site-ului ghidului suprem iranian, transmite AFP. Aceasta este prima reacţie a unui înalt oficial iranian după atacurile aeriene israeliene efectuate în cursul nopţii împotriva unor instalaţii militare din Iran.
UPDATE Armata israeliană a relaxat sâmbătă unele restricţii de siguranţă pentru locuitorii din zonele din nordul ţării, un posibil indiciu că nu se aşteaptă la vreun atac imediat pe scară largă din partea Iranului sau a apropiaţilor acestuia, relatează Reuters, citată de News.ro.
UPDATE Loviturile aplicate de Israel Iranului în noaptea care a trecut au zguduit capitala Teheran și au declanșat noi temeri cu privire la eruperea unui război generalizat în Orientul Mijlociu și în Orientul Apropiat, însă bombardamentele s-au înscris în consensul obișnuit din regiune – și Israelul și Iranul se feresc să lanseze lovituri care ar duce la un răspuns dur din partea celuilalt, scrie AP.
UPDATE Iranul va relua zborurile în mod normal de la ora 9 a.m. (05:30 GMT), a anunțat sâmbătă agenția de presă semi-oficială Tasnim, după o scurtă suspendare în urma loviturilor Israelului asupra unor ținte militare din țară, scrie Reuters.
UPDATE Purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, spune că obiectivele atacului de peste noapte asupra Iranului au fost atinse cu succes. „Atacul de represalii a fost finalizat, iar obiectivele sale au fost atinse”, a spus Hagari într-o conferință de presă, conform Times of Israel.„Acum, Israelul are o libertate de acțiune mai largă și în Iran. Iranul a lovit Israelul de două ori… și a plătit prețul pentru asta”, a spus el.
UPDATE Arabia Saudită a condamnat sâmbătă atacarea țintelor militare din Iran, catalogând acțiunea drept o „încălcare a suveranității sale” și a legilor internaționale, îndemnând toate părțile să dea dovadă de maximă reținere și făcând apel la comunitatea internațională să ia măsuri în vederea dezescaladării și încetării conflictelor din regiune, transmite Reuters.
UPDATE Loviturile Israelului asupra siturilor militare din Iran par să fi fost un răspuns direcționat și proporțional la atacurile anterioare ale Teheranului, cu un risc scăzut de vătămare a civililor, a declarat vineri târziu un înalt oficial al administrației Biden, informează Reuters. Acesta ar trebui să fie sfârșitul schimbului direct de focuri între cele două țări, a declarat oficialul, adăugând că SUA are multiple canale directe și indirecte de comunicare cu Iranul, prin care și-a exprimat clar poziția.
UPDATE Armata israeliană a anunţat sâmbătă dimineaţă că a finalizat atacuri aeriene „de precizie şi ţintite” asupra unor obiective militare din Iran, în mai multe zone. „Avioanele noastre s-au întors acasă în siguranţă. Atacul a fost efectuat ca răspuns la atacurile regimului iranian împotriva statului Israel şi a cetăţenilor săi în ultimele luni”, a anunţat armata israeliană precizând că atacul s-a încheiat şi misiunea a fost îndeplinită”.
UPDATE Cartierul general al Apărării Aeriene Naţionale al Iranului a declarat că Israelul a atacat centre militare din provinciile Teheran, Khuzestan şi Ilam. Acesta a transmis: „Sistemul integrat de apărare aeriană a urmărit şi contracarat cu succes această acţiune agresivă, deşi au fost cauzate pagube limitate în unele locaţii, iar dimensiunile acestui incident sunt în prezent în curs de investigare”.
UPDATE Guvernul iranian a minimizat amploarea și eficacitatea atacului israelian asupra site-urilor sale militare, dar extremiștii din parlament au insistat că loviturile au încălcat liniile roșii ale Iranului și necesită un răspuns rapid, preferabil într-un moment în care Israelul este deja implicat în conflicte în Liban și Gaza, scrie The Guardian.
UPDATE Moscova a anunțat Teheranul că urmează să fie atacat de aviația israeliană, înainte ca atacul de sâmbătă dimineață să aibă loc în mod efectiv. Informația este difuzată de Sky News Arabia, care citează o sursă anonimă. Potrivit acesteia, Rusia și-a notificat aliatul cu câteva ore înaintea loviturilor israeliene asupra unor ținte militare din Teheran și din ale locuri din republica islamică.
UPDATE Statele Unite au fost notificate de Israel înaintea operaţiunii sale împotriva ţintelor din Iran, a declarat vineri un oficial american pentru Reuters, vorbind sub rezerva anonimatului. Oficialul a adăugat că nu a existat nicio implicare a SUA în operaţiunea israeliană. Secretarul american al apărării Lloyd Austin şi ministrul israelian al apărării Yoav Gallant au vorbit despre atacurile Israelului asupra ţintelor militare iraniene.
UPDATE Israelul a lovit, sâmbătă dimineața, mai multe ținte militare din Iran, în urma unui atac aerian concentrat asupra a trei locații. Iranul, care, după acest atac, a transmis că are „dreptul și datoria” de a se apăra, a anunțat că în urma raidului au fost uciși doi militari, relatează The Times of Israel și IPFNews.



















