Și-a asumat rolul de curier de documente în Franța, iar astăzi riscă dosar penal pentru deținerea actelor falsificate. Asupra unui șofer de pe ruta internațională „Moldova-Franța”, polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere falsificat, pretins a fi eliberat de către autoritățile moldovene pe numele unei persoane străine.
Cazul a fost consemnat în punctul de trecere a frontierei Cahul în data de 10 ianuarie 2024.
Ofițerii de investigații din cadrul Direcției regionale SUD au identificat șoferul de 34 ani, fiind deținător al dublei cetățenii (MDA/ROU).
În cadrul controlului de nivelul II, ce presupune verificări amănunțite, polițiștii de frontieră au depistat permisul de conducere cu semne rezonabile de falsificare.
În declarații, bărbatul a comunicat că fusese rugat să transmită documentul unei persoane, când va ajunge în Franța.
Conform procedurilor legale, pe numele persoanei a fost întocmit act de constatare a unei ilegalități, documentul fiind ridicat și transmis spre expertiză.
Cercetările pe caz continuă.