După Ursula von der Leyen, și președinta Parlamentului European a adresat felicitări Maiei Sandu, care a câștigat alegerile. Într-un mesaj pe X, Roberta Metsola, a apreciat curajul și spiritul de lider de care a dat dovadă candidata PAS.
„Felicitări, doamnă președintă Maia Sandu, pentru realegerea în funcția de președinte, după ce a condus lupta pentru democrație, stat de drept și un viitor european. A demonstrat un curaj și un leadership extraordinar, apărându-și poporul. Europa va continua să fie alături de Moldova pe acest drum”, a declarat lidera din UE.

TV8.md precizează că Maia Sandu câștigă cursa prezidențială în turul II. Potrivit rezultatelor preliminare afișate de Comisia Electorală Centrală, la procesarea celor 99,77% din procesele verbale, candidata PAS a acumulat 55,37% din sufragii, iar contracandidatul ei, Alexandr Stoianoglo, a fost preferatul a 44,63% din alegători.







































