Plecarea lui Andrei Spînu din funcția de ministru al Infrastructurii, respectiv din Partidul PAS, reprezintă un act de curaj. Opinia a fost exprimată de expertul WatchDog, Andrei Curăraru în cadrul ediției de vineri, 15 noiembrie, a emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8. Potrivit lui Curăraru, din afară, Spînu a fost văzut ca și o problemă de imagine pentru partidul din care a făcut parte, iar în această situație, plecarea a fost o opțiune binevenită.
„El era clasificat ca un păpușar din interiorul PAS, asociat cu personaje pe care le-am avut trecutul nu tare îndepărtat gen domnul Plahotniuc. Pe de altă parte, când vedem că un astfel de politician, care are o față înnegrită de aceste campanii de atac, pleacă, după mine este și un act de curaj fiindcă atunci când știi că faci mai mult rău decât bine partidului, e bine să pleci”, a subliniat Andrei Curăraru.
De cealaltă parte, președintele Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, este de părere că retragerea lui Andrei Spînu din Guvern dar și din politică reprezintă o strategie.
„PAS a gândit o strategie cu retragerea lui Spînu ca să își curețe imaginea, dar eu vreau să le spun celor de la PAS că nu Spînu reprezintă o problemă pentru guvernare. El reprezintă o parte a sistemului moștenit, preluat intact și fără mari schimbări și exploatat de alți băieți cu altă culoare politică”, a spus Costiuc.
Și fostul coleg de partid al lui Andrei Spînu, Dorian Istrati crede că ex-ministrul a ales să se retragă din cauza loviturii de imagine.
„Cu siguranță dumnealui a plecat din cauza loviturii de imagine pe care a avut-o din partea oponenților politici. Din cauza a plecat, fiindcă acest bulgăre de zăpadă s-a mărit până când nu mai putea fi fi nicidecum dizolvat”, a spus deputatul Dorian Istrati.
Parlamentarul nu crede că Andrei Spînu își va face propriul partid politic în condițiile anti-ratingului de care are parte.
Pe 11 noiembrie, Andrei Spînu a anunțat public că se retrage din Guvern și din PAS. Spînu a declarat că, deși a fost ținta unor atacuri repetate fără dovezi, a lucrat în interesul țării și consideră că decizia sa de retragere va permite o mai mare concentrare asupra problemelor importante pentru Moldova.
TV8.md amintește că Andrei Spînu a fost ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în Guvernul Gavrilița, iar în Guvernul Recean a ajuns în iulie 2023, după demisia Liliei Dabija.