Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

Rusia ar putea face presiuni pe subiectul tranzitului gazelor! Expert: Ar putea cere ca Maia Sandu să vină personal la negocieri

тофилат_санду_газпром
25 noiembrie 2024, ora 22:09

Federația Rusă ar putea face presiuni pe subiectul privind tranzitul gazelor naturale spre regiunea transnistreană și datoriei Moldovagaz față de gigantul Gazprom. Mai mult, ar putea cere chiar ca președinta Maia Sandu să participe personal la negocierile pe aceste subiecte. Opinia a fost exprimată de expertul Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Supraveghere al Moldovagaz, în ediția de luni, 25 noiembrie, a emisiunii „Новая неделя” de la TV8. 

„Cel mai probabil, îl vom vedea curând pe secretarul de presă al Gazprom, Serghei Kuprianov, care va spune ceva în stilul „acești reprezentanți ai Republicii Moldova, care au datorii la gaz, mai au și îndrăzneala să ceară gaz gratuit. Noi, desigur, înțelegem situația din regiunea transnistreană, vom transmite neapărat mesajul lui Vladimir Vladimirovici, dar să vină și Maia Sandu și să ceară așa cum se cuvine. Cam așa va fi, cred eu”, a menționat Sergiu Tofilat.

Un alt invitat al emisiunii, expertul în Energie Andrei Damașcan, a împărtășit aceeași opinie.

„Sunt de acord că ar putea exista un astfel de mesaj din partea domnului Kuprianov. Asta arată că astăzi poziţia Gazprom este destul de puternică. Putem afirma că practic nu există altă soluţie decât să ajungem la un acord asupra aprovizionării cu gaze în regiunea transnistreană. Întrebarea este felul în care va fi furnizat”, a menționat Damașcan.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov a dezvăluit azi detaliile întrevederii cu președintele Consiliului de administrație al Gazprom, Alexei Miller. Într-o postare pe Facebook, Parlicov susține că a discutat cu Miller despre livrările de gaz rusesc în regiunea transnistreană, în baza contractului existent, după 1 ianuarie 2025, când Ucraina nu mai permite tranzitarea.

Ministrul Energiei nu precizează, însă, dacă s-a ajuns la vreun compromis pe acest subiect. Potrivit unui comunicat de presă al Gazprom, discuțiile privind tranzitul gazului vor continua.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente