Reportera TV8, Viorica Tătaru, la libertate. După eliberare a devenit clar că împreună cu ea se află și jurnalistul Andrei Captarenco, care a decis s-o însoțească la Tiraspol pe ultima sută de metri.
Cei doi jurnaliști au fost eliberați după ce asociația Promo-LEX, Biroul de Reintegrare și ONG-urile de media au condamnat reținerea lor și au cerut autorităților separatiste să nu încalce drepturile mass-media la libera informare.
Procurorul general interimar, Ion Munteanu, a confirmat pentru TV8 că acest caz va fi investigat.
TV8.md reamintește că reportera TV8, Viorica Tătaru, a fost reținută la Tiraspol în timp ce filma protestul organizat de autoritățile separatiste. Aceasta a fost însoțită pentru audieri la așa-zisul minister al securității.