Moldovagaz este gata să reducă tarifele. Prețurile, însă, vor scădea în funcție de când acestea vor intra în vigoare. Reducerile pot fi operate retroactiv, chiar din 1 ianuarie, doar că în acest caz putem miza pe o reducere mai mică de un leu pentru fiecare metru cub.
Ieftinirea poate fi și de patru lei, dacă ANRE ar decide ajustarea tarifelor din 1 mai, se mai spune în comunicatul Moldovagaz.
Distribuitorul de gaze precizează că ieftinirea este posibilă datorită scăderii prețurilor la gaze la bursele internaționale. Autoritățile recunosc faptul că tarifele ar fi scăzut de mult dacă anul trecut guvernarea nu s-ar fi grăbit să facă stocuri la prețuri majorate.
Deocamdată nu este clar când Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va decide ajustarea tarifelor pentru consumatorii de gaze.
Amintim că în prezent, un metru cub de gaze costă 18 lei și 6 bani. Pentru cei care au compensații, tariful variază între 12 și 17 lei, în funcție de gradul de vulnerabilitate, pentru 180 de metri cubi de gaze. Consumul ce depășește acest plafon este achitat la preț stabilit de ANRE.