Arestarea bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul i-ar conveni fugarului penal Ilan Șor. Opinia a fost exprimată de fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, la „Новая неделя” de la TV8.
Totodată, Ion Sturza mai spune că instituțiile drept ar fi adunat dovezi „de necontestat” împotriva bașcanei autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul.
„Este logic că Guțul a fost prinsă în mrejele justiției moldovenești. Șor nu are nevoie de Guțul la Moscova, lui îi convine ca ea să stea la închisoare, pentru că el să poată „face zgomot” în continuare și să câștige timp”, a subliniat Ion Sturza.
Ex-premierul și-a arătat convingerea că nu ar fi trebuit să se ajungă până la reținerea bașcanei, iar de vină ar fi locuitorii din regiune, care au votat-o pe „protejata lui Șor”, dar și autoritățile de la Chișinău, care au tolerat mituirea în masă a alegătorilor la scrutinele precedente.
„Adică, este vina noastră comună că participăm astăzi la această performanță tragicomică”, a spus Sturza.
Deși susține că acuzarea ar fi reușit să adune „argumente de fier” împotriva Evgheniei Guțul, Ion Sturza crede că procesul în privința bașcanei ar putea fi amânat din cauza unor probleme tipice sistemului judecătoresc de la noi, cum ar fi lipsa unor acte, îmbolnăvirea judecătorilor sau lipsa avocaților.
Sturza mai menționează că între timp, cel mai probabil că Guțul va fi eliberată.
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul a fost reținută marți seară, 25 martie, pe Aeroportul Chișinău.
Reținerea are loc în aceeași zi în care procurorii anticorupție au finalizat prezentarea probelor acuzării în dosarul Evgheniei Guțul și a unei secretare din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor”. În continuare urmează să fie examinate probele apărării. Conform unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, cele două bănuite sunt învinuite de comiterea infracțiunii de complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic și a unui concurent electoral din partea unui grup criminal organizat.
Astfel, în cadrul a 54 de ședințe de judecată, au fost audiați peste 20 de martori, au fost cercetate probe materiale conținute în 66 de volume și au fost examinate peste 40 de purtători de informație cu rezultatele măsurilor speciale de investigație.
În total, cauza penală conține 68 de volume și a fost expediată în instanța de judecată la data de 23 aprilie 2024.
TV8.md amintește că dosarul în care bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, și Svetlana Popan, fostă secretară a partidului Șor, scos în afara legii, sunt cercetate pentru că ar fi acceptat bani de la grupul criminal Șor, a ajuns pe masa judecătorilor la sfârșitul lunii aprilie 2024. Cele două inculpate se declară nevinovate.