Incendiu de proporții la Bălți. Peste 50 de pompieri luptă de 4 ore pentru a stinge flăcările ce au cuprins un depozit de tip angar, cu suprafața de 350 de metri pătrați. TV8 a surprins fumul negru de la distanță.
Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, incendiul a izbucnit în dimineața zilei de 26 martie. În zonă arde plastic, carton, dar și diverse deșeuri.
Salvatorii au format patru sectoare de luptă cu focul, intervenind cu 16 autospeciale. După 4 ore, efectivul IGSU a fost schimbat, pentru continuarea misiunii, iar în regim de alertă au fost ridicate echipele de rezervă. Victime nu au fost raportate.







































































