Comisia Europeană a propus luni aplicarea unor taxe vamale cuprinse între 10% și 25% pentru importuri de produse americane în UE. Măsura reprezintă răspunsul Uniunii Europene la taxele impuse de Administrația lui Donald Trump pentru oțelul și aluminiul din UE, transmite Agerpres.
Statele membre ale UE urmează să își dea acordul miercuri, iar dacă propunerea va fi validată, primul grup de taxe va fi aplicat începând cu 15 aprilie.
Prima listă include produsele pe care blocul comunitar le-a taxat deja la criza comercială din 2018, cum ar fi porumbul dulce sau orezul, trabucurile, țigările, uleiurile esențiale, încălțămintea, diverse tipuri de mobilier, sticla securizată sau optică.
Al doilea grup include produsele care vor fi taxate începând din 16 mai, cu 25%, și anume: minerale și concentrat de cupru, elemente specifice utilizate în construcții de inginerie civilă, precum șine cu fante, diferite tipuri de țevi metalice, găini ouătoare, diverse tipuri de carne de pasăre și cafea.
Această primă rundă de represalii răspunde doar taxelor de 25% pe care Statele Unite le aplică, de la mijlocul lui martie, importurilor de oțel și aluminiu provenite din UE.
În legătură cu așa numitele taxe reciproce anunțate de Trump, miniștrii Comerțului din cele 27 state membre, au purtat discuții politice luni.
TV8.md amintește că la începutul lunii februarie, Statele Unite au anunțat că vor impune taxe vamale de 25% asupra aluminiului şi oţelului care intră în ţară. Ulterior, săptămâna trecută, președintele american Donald Trump a anunțat introducerea unor noi tarife vamale radicale pentru o gamă largă de produse și țări. Țările europene, inclusiv cele 27 membre ale Uniunii Europene, au fost vizate în declarația lui Trump, care a anunțat impunerea unei taxe de 20% pentru produsele provenite din UE.























