Și-a pierdut frații în timpul foametei, au rămas doar patru surori și a purtat pe umerii ei de copil întreaga gospodărie, pentru că părinții erau bolnavi. Acum, la cei 84 de ani, trăiește singură în casa veche de chirpici, fără apă, canalizare sau gaz, iar pensia abia de-i ajunge pentru medicamente, lemne și alimente. Un aparat de radio vechi îi este cel mai bun prieten care îi ține de urât în liniștea apăsătoare a casei. Astăzi, o vom cunoaște pe Parascovia Racu, femeia care a pierdut tot, dar nu și credința.
Pe o ulicioară din satul Geamăna, sub aripa bisericii, își poartă cu greu cei 84 de ani Parascovia Racu.
„Bună ziua, ce faceți, doamna Parascovia? Vă doresc să fiți sănătoasă, măcar până la 100, să dea Dumnezeu. E frumos aici la dumneavoastră, ce aer curat, ce soare, vine primăvara”, a menționat interpreta de muzică populară, Mihaela Tabură.
Ne întâlnește o casă veche cu prispă, cu flori la ferestre și miros de lemn ars.
„Este căsuța în care v-ați născut și a-și crescut cu părinții? - Da. Ei au construit casa asta? - Tata cu mama, din chirpici”.
A venit pe lume în 1940, au fost 9 copii în familie, însă doar patru au supraviețuit acelor vremuri tulburi.
„Era război, am mâncat și turtă cu lobodă. - Ați trecut foamete? - Am trecut. Făceam cu oleacă de făină amesteca buruienele acelea, le pisa si le coceau pe plită și mânca bieții copii și mureau îi duceau la cimitir. Era greu, greu... Patru fete mama o avut, dar toate au murit, am rămas numai eu. Da acestea au scăpat și s-au căsătorit, dar eu am rămas așa. Singurică”.
A rămas singură cu casa părintească și cu amintirile din copilărie. De fapt, prea devreme a devenit adultă.
„Am umblat la școală din clasa întâia până în a cincea, am dat examen și pe urmă am pus mâna pe sapă că eram deja mare și-mi era rușine că mă duceam cu cărțile învelite într-o broboadă și cu călimara în mână”.
Părinții erau bolnavi și aveau nevoie de ajutor. Așa că, de mică, a dus în spate toată gospodăria.
„Tata era nătâng, numai într-un picior mergea, așa îl arunca și nu prea lucra și tot în capul meu a fost. În capul meu tot: mă duceam la deal, pe urmă acasă. Făceam ce trebuie. Mă trimitea la moară, peste tot. Eu am ridicat tot, tare osândită am fost . -Ați fost copilul care a ținut casa. -Da cu dânșii am fost până i-am petrecut și am rămas eu singură. N-am copil n-am nimic, cine să caute de mine dacă voi sta la pat?”
A muncit toată viață la pământ, la ferma de păsări și de porci. Astăzi, trăiește modest, pensia mică abia de îi ajunge pentru medicamente, lemne și alimente.
„- Am lucrat la porci o foarte mult, am crezut că o să ieșim la 50 de ani, dar ne-au spus că nu avem copii și am ieșit la 55 la pensie, da. - Ce pensie aveți? - Acum 2800 de lei. - Nu vă ajunge? - Cheltuim, iată cumperi leacuri, pe pâine, pe săptămână se duce vreo 200 de lei. Că până la sare, până la sare cumpărăm tot. Trebuie, că nu-și mai ajunge niciodată, rămâi la nimic la urmă, pe urmă iar primești și iar cheltuiești. Lemnele, iaca mai le terminăm”.
Viața ei de azi e grea. Nu are apă în casă și nici putere să o care de la fântână. Spală totul cu mâinile.
„- Cine vă aduce apă? -Până acum aduceam eu, dar acum îmi aduce doamna, fântâna e aici și mai strâng de ploaie. - Păsări aveți? - Am trei păsări, le-am tăiat. Mai face un oușor. Da, că iată vine Paștele. -Și de Paște singură anii acești erai matale? - Singură la țintirim singură la morminte la tot singură”.
Casa în care își duce traiul mai poartă amprenta părinților, în special a mamei, de care a avut grijă aproape 15 ani.
„- În patul ăsta dormeam amândouă, cum încăpem? - Aci dormeați împreună? - Da, când era frig. Aici era laiță, aici am avut sobă, era cuptor, avem saltele de fân, băga mama fân sau paie în ele, așternea un țol de-asupra și dormeam pe saltea”.
Mama țesea, iar fiica broda și croșeta, în special țoluri din cordele. Se lucra în mare parte la șezători:
„Era bine, flăcăii stăteau într-o parte, noi brodam, care torcea care, veneam acasă cu un ghem de lână sau un șervețel, câte am cusut eu Doamne! Tăiam cordele erau așa mai late le tăiam așa cât degetul, le coseam și le făceam gheme și începeam să facem roți. Am făcut și la alții roți”.
Acum doar „roțile” de cordele care împânzesc casa mai amintesc de acele timpuri și un radio vechi, care mai cântă...
„Iată taman cântece... L-am cumpărat de când eram e tânără, avea vreo 35 de nai când l-a cumpărata il păstrez ca să nu umble nimeni cu dânsul”.
Nici televizor nu are, de aceea radio e cel mai bun prieten care o ajută să uite de singurătate.
„Asta la mine ca și cum aș fi cu cineva în casă, mă mai iau cu dânsul, dacă nu ar fi, nu știu... Eu dacă m-am deprins cu radio, el ca și cu un sprijin al meu. Și-apoi cântă niște cântece de jale, da când aud moldovenești, pita mea, stau numai în casă să le ascult”.
„Pe drum merg, pe drum mă duc, la, la, la... Bătrânețile m-ajung, la, la, la...”
O mai ține puternică muzica și credința în Dumnezeu.
„Candeluța o aprind în toată ziua, aghiazmă am, nafură am. Mai bat câte o metanie așa, of... Ajută, să mă ierte Dumnezeu, să mă păzescă...”
Iarna gătește în mica bucătărioară, pe plită. Aprinde focul în fiecare dimineață ca să le reușească pe toate.
„- La plitișoara asta, că lemnele sunt în căldare, faceți focul să faceți mâncare? - Seara iar faceți focul ca să faceți mâncare? - Acuș îi dau focul. Mai am niște supă și o încălzesc. - Se strică repede mâncarea la dumneavoastră? Se înăcrește dacă nu am frigider, nu trebuie să faci râs că acum e scump tot”.
Casa mare parcă e un mic muzeu, plină de amintiri: poze vechi cu părinții, surorile, dar și cu nepoatele care s-au risipit în lumea mare și pe care le așteaptă cu mare dor.
„- Aici e casa mare? - Da aici părinții mei... Asta-i tata și asta mama, vezi mama ce e de bătrână? Mama - Agafia, dar tata? - Afanas. Aici sunt eu. - Cu cine? Cu nepoata. Am nepoate”.
Camera e plină de prosoape și alte lucruri brodate și croșetate de ea pe când mergea la șezători.
„- Cât timp v-a luat să brodați asta toată? Dumneavoastră ați croșetat, da cum, eu croșetam, da aici e lucru și acum am rămas că nu pot să văd”.
În dulapul vechi păstrează amintirea horelor de cândva.
„- Vai ce frumoasă asta. - Unde vă duceați cu rochia asta? - La joc. - Ce frumoasă!
Tot aici este și „frigiderul”, spune ea, pentru că ține aici produsele alimentare. Are noroc de lucrătorul social care de 18 ani o ajută cu tot ce are nevoie.
„ Să-ți aduc vreo două căldări de apă? - Da ca să am și pe mâine, până îi veni să am apă, dar nu pline că sunt grele. - Tanti Pașa unde să pun căldările acestea, acolo pe scândura ceea”.
„Eu când intru la dumneaei e ca la mama mea. E tare maladeață, de câte ori vin ea ceva face, în grădină, mătură în jurul casei, niciodată nu o găsesc pe dânsa să stea în casă, niciodată. Pensiile lor sunt tare mici, medicamente îi mai iau de dureri de oase, de aceea, de aceea, nu stiu dacă mai grămădește ceva, dar cheltuiala e tare mare”, a menționat lucrătorul social din Geamăna, Valentina Domenti.
Deși a dus o viață aspră, nu se plânge. Tot ce își dorește e sănătate și să nu ajungă o povară pentru nimeni. Atât.
Mătușa Parascovia e o poveste vie, o mărturie a puterii, a răbdării, a bunătății care nu cere nimic în schimb.
Donează, fii lumina lor de Paște! Cum poți ajuta:
MOLDTELECOM: Trimite un SMS cu textul „Donez” la 8888 sau sună la 090000908
MOLDCELL: Trimite un SMS cu textul „Donez” la numărul 8888
* Costul unui SMS sau apel este de 50 de lei, inclusiv TVA
Din 14 aprilie, în cadrul știrilor TV8, vom difuza șase reportaje emoționante despre „Bătrânii noștri”. Șase suflete pierdute în tăcere…. Șase destine frânte de poveri… Așteaptă lumina Învierii… Așteaptă ale noastre mângâieri…
În cadrul edițiilor trecute ale campaniei, mii de oameni au reacționat la grijile bătrânilor singuratici și au pus umăr de la umăr pentru a le face viața mai ușoară. Și în acest an, avem posibilitatea să le fim aproape.
Mulțumiri speciale sponsorilor campaniei „Bătrânii noștri” pentru sprijinul oferit:
