După aprobarea extinderii graduale a ofensivei israeliene în Fâșia Gaza de către cabinetul de securitate, au apărut noi detalii despre planul de cucerire totală a enclavei. Între timp, Hamas declară că negocierile pentru un armistițiu în Gaza nu mai sunt relevante în acest stadiu, iar armata israeliană a anunţat că a lansat atacuri aeriene asupra unor infrastructuri ale rebelilor houthi din Hodeida, sudul Yemenului, la o zi după un atac cu rachete asupra aeroportului internaţional din Tel Aviv.
Totodată, președintele sirian Ahmad al-Sharaa, la putere după căderea lui Bashar al-Assad în decembrie, va fi primit miercuri, la Paris, de șeful statului francez, Emmanuel Macron, în prima sa vizită în Europa. De asemenea, televiziunea națională siriană și-a reluat emisiunile luni pentru o perioadă test.
UPDATE Avioanele de vânătoare ale Armatei Israelului au efectuat, în după-amiaza zilei de 6 mai, lovituri asupra aeroportului internațional din capitala Yemenului – orașul Sana – relatează The Times of Israel, citând martori oculari. Pe rețelele de socializare au apărut videoclipuri în care se văd explozii în zona aeroportului, aflat sub controlul rebelilor husiți. Cu puțin timp înainte de lovitura aeriană, armata israeliană (Tsahal) a publicat un avertisment de urgență adresat locuitorilor locali, îndemnându-i să evacueze zonele din apropierea aeroportului din Sana. Armata Israelului a confirmat oficial atacul asupra aeroportului din Sana. Într-un comunicat, Tsahal a precizat că aeroportul, folosit de husiți drept un nod central pentru transferul de arme și combatanți, a fost complet scos din funcțiune.
video: tg/meduza
UPDATE Cele mai prestigioase premii din jurnalismul american, Pulitzer, au fost decernate luni de Universitatea Columbia din New York. Tentativa de asasinat a lui Donald Trump și ravagiile războiului din Sudan și Gaza au fost printre cele mai apreciate materiale, transmite News.ro. Astfel, Comitetul Pulitzer l-a premiat pe poetul palestinian din Gaza, Mosab Abu Toha, la categoria „opinii” pentru textele publicate în revista The New Yorker despre „carnagiul fizic şi emoţional din Gaza”. Comitetul a declarat că aceste articole au combinat „reportajul amănunţit şi memoria intimă”, fiind astfel martore ale „experienţei palestiniene” în ultimul an şi jumătate de bombardamente. „Tocmai am câştigat Premiul Pulitzer la categoria „comentarii”. Fie ca el să aducă speranţă, să devină o poveste”, a comentat Mosab Abu Toha pe reţelele de socializare, citând ultimele cuvinte din „Dacă trebuie să mor”, un poem al scriitorului palestinian Refaat Alareer, marele său prieten, ucis în decembrie 2023 într-un atac israelian în Gaza. Fotografii palestinieni de la Agenţia France-Presse (AFP) au fost finalişti la categoria fotografie „Breaking News” pentru „imagini puternice” care mărturisesc „umanitatea oamenilor din Gaza în mijlocul distrugerilor şi pierderilor la scară largă”.
UPDATE Președintele sirian Ahmad al-Sharaa, la putere după căderea lui Bashar al-Assad în decembrie, va fi primit miercuri, la Paris, de șeful statului francez, Emmanuel Macron, în prima sa vizită în Europa, a anunțat marți Palatul Elysee, relatează AFP, conform Agerpres. Președintele francez „va reafirma susținerea Franței pentru construcția unei noi Sirii, unei Sirii libere, stabile, suverane și care respectă toatele componentele societății siriene”, a afirmat aceeași sursă. „Această reconstrucție se înscrie în continuitatea angajamentului istoric al Franței pentru sirienii și siriencele care aspiră la pace și democrație”, a adăugat președinția Franței, dând asigurări că Emmanuel Macron își va reaminti „exigențele față de guvernul sirian, în prim-planul cărora se află stabilizarea regiunii și în special a Libanului, precum și lupta împotriva terorismului”.
UPDATE După aprobarea extinderii graduale a ofensivei israeliene în Fâșia Gaza de către cabinetul de securitate, au apărut noi detalii despre planul de cucerire totală a enclavei. Astfel, noua campanie militară din Gaza va necesita strămutarea „majorității” palestinienilor din acest teritoriu, transmite hotnews.„Operațiunea include un atac pe scară largă și deplasarea majorității populației din Fâșia Gaza” în afara zonelor de luptă, a precizat generalul de brigadă Effi Defrin, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene. De asemenea, autoritățile de la Ierusalim au dispus mobilizarea a zeci de mii de rezerviști pentru această ofensivă. Decizia intervine într-un moment în care Națiunile Unite (ONU) continuă să tragă semnale de alarmă privind o catastrofă umanitară și riscul de foamete la care sunt expuși circa 2,4 milioane de palestinieni din enclavă. Totuși, cabinetul lui Netanyahu estimează că „există în prezent suficientă hrană” în Fâşia Gaza şi a consimţit asupra „posibilităţii unei distribuiri umanitare” dacă aceasta ar fi „necesară”, a indicat sursa oficială. Cabinetul de securitate a aprobat, de asemenea, un nou plan de distribuire a ajutoarelor în Gaza, a relatat luni site-ul de știri israelian Ynet, deși este neclar când vor fi permise proviziile în enclavă.
video: yt/Associated Press
UPDATE Huthi anunţă luni că atacuri americane şi israeliene au vizat Sanaa, capitala Yemenului, şi Hodeida (vest), la o zi după un tir de rachetă vizând principalul aeroport din Israel, revendicat de către rebelii yemeniţi, relatează AFP, transmite News.ro. Un oficial israelian a confirmat la AFP că Israelul a desfăşurat atacuri aeriene în Yemen la puţin timp după ce huthi au anunţat atacuri „americano-israeliene” la Hodeida.
video: yt/Associated Press
UPDATE Hamas declară că negocierile pentru un armistițiu în Gaza nu mai sunt relevante în acest stadiu și solicită comunității internaționale să facă presiuni asupra Israelului pentru a pune capăt „războiului foamei” în teritoriul palestinian, anunță marți un oficial de rang înalt, transmite Mediafax. „Nu are rost să intrăm în negocieri sau să luăm în considerare noi propuneri de încetare a focului în timp ce războiul foamei și războiul de exterminare din Fâșia Gaza continuă”, a declarat pentru AFP Bassem Naim, membru al biroului politic al mișcării islamiste palestiniene. Oficialul a făcut totodată apel la comunitatea internațională „să facă presiuni asupra guvernului Netanyahu pentru a pune capăt foamei, setei și crimei” din Gaza. Aceste declarații vin la o zi după ce guvernul israelian a anunțat o nouă campanie militară în Fâșia Gaza, care prevede „cucerirea” teritoriului. Fâșia Gaza se află sub blocada Israelului de la începutul lunii martie și este cuprinsă de o gravă criză umanitară.
UPDATE Armata israeliană a anunţat luni seara că a lansat atacuri aeriene asupra unor infrastructuri ale rebelilor houthi din Hodeida, sudul Yemenului, la o zi după un atac cu rachete asupra aeroportului internaţional din Tel Aviv revendicat de aceşti rebeli aliaţi ai Iranului. Loviturile au fost efectuate „ca răspuns la atacurile repetate ale regimului terorist houthi împotriva statului Israel” cu rachete şi drone, se arată într-un comunicat al armatei, citat de AFP, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, „infrastructurile teroriste lovite în portul Hodeida” sunt folosite pentru „transferul de arme şi echipament militare iranian”. Armata a adăugat că a lovit o fabrică de ciment la est de oraş, pe care a descris-o drept „o resursă economică importantă pentru houthi”, transmite Digi24.
UPDATE Un atac cu drone asupra aeroportului din Port Sudan, principalul port de intrare în Sudanul devastat de război, a dus la suspendarea tuturor zborurilor, potrivit unui oficial al aeroportului, transmite Mediafax. Este a treia zi consecutivă de atacuri în orașul care până acum fusese considerat un refugiu sigur, notează AFP. „Drona a vizat zona civilă a aeroportului”, a declarat oficialul, sub condiția anonimatului, la două zile după ce baza militară a aeroportului a fost atacată pentru prima dată de drone, atac pe care armata l-a atribuit forțelor paramilitare Rapid Support Forces (RSF).
video: yt/AI Jazeera English
UPDATE Televiziunea națională siriană și-a reluat emisiunile luni pentru o perioadă test, la aproape cinci luni de la înlăturarea lui Bashar al-Assad, o relansare întârziată de sancțiunile internaționale și de echipamentele învechite, notează AFP, conform Agerpres. După ce autoritățile islamiste au ajuns la putere în decembrie, media de stat, în special posturile de televiziune și radio, au încetat să mai emită. Luni, la ora 17.00 (14.00 GMT), un prezentator a apărut pe ecran pentru a anunța începerea unei emisiuni test a postului Al-Ekhbariya, care emite din Damasc. „Astăzi, primul canal oficial a fost relansat”, a declarat noul șef al autorității radioului și televiziunii, Alaa Bersilo, promițând că acesta va fi „o punte între stat și societate”.
UPDATE Pakistanul, care se află în toiul unor tensiuni cu India, a efectuat luni un al doilea tir de testare de rachetă, iar New Delhi a ordonat exerciţii de apărare civilă în caz de ”atac”, relatează AFP, conform News.ro. La 22 aprilie, bărbaţi înarmaţi au ucis prin împuşcare 26 de civili în Caşmirul administrat de India. De atunci, New Delhi arată cu degetul Islamabadul, care aruncă înapoi acuzaţia de „susţinere a terorismului transforntalier” vecinului său. În timp ce cele două puteri nucleare îşi multilplică declaraţiile belicoase, alimentând temeri cu privire la un nou conflict între cele două ţări născute în 1947 printr-o împărţire dureroasă, Iranul s-a propus ca mediator, la fel ca rivalul său regional Arabia Saudită.
video: tg/Nexta
UPDATE Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a acuzat luni Israelul că încearcă să atragă Statele Unite într-o „catastrofă” în Orientul Mijlociu și a avertizat împotriva oricărei tentative de război împotriva Iranului, relatează AFP, conform Agerpres. Premierul israelian Benjamin „Netanyahu încearcă cu nerușinare să DICTEZE ce poate și ce nu poate face președintele (american Donald) Trump în diplomația sa cu Iranul”, a scris Araghchi pe rețeaua de socializare X, folosind majuscule. Iranul și Statele Unite, inamici de peste 40 de ani, au început pe 12 aprilie convorbiri pe tema spinoasă a programului nuclear al Teheranului, mediate de Oman.












































