Pe 9 mai comemorăm 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În memoria celor 56.000 de moldoveni căzuți pe front, conducerea țării, comisara pentru extindere a UE, miniștri, deputați și alți oficiali au depus flori la Memorialul „Eternitate” din Chișinău. Într-un discurs, președinta țării, Maia Sandu, a îndemnat să „fim uniți în numele viitorului în pace și demnitate”.
„Astăzi este o zi cu semnificație dublă pentru Moldova, dar și pentru întreaga lume. După ce în 8 mai 1945 a fost anunțată victoria împotriva nazismului, în data de 9 mai 1945 a fost prima zi de pace în Europa după ani de suferință și prăpăd. Victoria păcii a redat speranța unui viitor construit pe libertate, demnitate, dar și solidaritate între popoare. Ne adunăm împreună gândul și inima pentru a comemora una dintre cele mai dureroase pagini din istoria omenirii – cel de-al Doilea Război Mondial. Un război în care au murit peste 70 de milioane de oameni”, și-a început discursul președinta.
În continuare, Maia Sandu a adus un omagiu soldaților moldoveni căzuți pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial: „Moldova a fost parte a tragediei, dar și parte a viitoarei păci. 65.000 de moldoveni nu s-au mai întors niciodată acasă, practic fiecare familie a pierdut pe cineva drag. Moldoveni de toate etniile au luptat și au murit pentru victoria păcii. Ei toți și-au dat viața, pentru ca noi, copii și nepoții lor, să trăim în pace”.
În contextul zilei de 9 mai, șefa statului a îndemnat cetățenii să comemoreze victimele războiului în liniște, și nu prin petreceri zgomotase.
„Datoria noastră e să păstrăm pacea și să onorăm eroismul și sacrificiul lor, cu respect și liniște, nu prin petreceri zgomotoase”, a subliniat Sandu.
Totodată, Maia Sandu a făcut trimitere și la războiul din Ucraina, precum și la parada de 9 mai de la Moscova:
„Rusia, care monopolizează victoria contra nazismului, a devenit agresorul care a intrat cu moarte și tancuri în Ucraina. Cum să înțelegem bombardamentul orașelor precum Kiev și Harkov, cu veselia de la parada ce ar trebui să celebreze pacea din 1945. Vedem cum unii organizează parade glorioase sau glorifică Kremlinul, dar închid ochii la crimele pe care le comit acum în Ucraina. Nu poți comemora victimele trecutului, în timp ce justifici crimele prezentului”.
„Noi moldovenii am trăit prea multe tragedii în istoria noastră, nu mai vrem tiranie, nu mai vrem război”, a declarat președinta, care, ulterior, a venit și cu un mesaj în limba rusă, pentru ca cei care nu înțeleg prea bine româna să înțeleagă de ce „nouă, celor cu rădăcini în Moldova, ne este greu să chiuim azi”.
La Memorialul „Eternitate” au mai depus flori prim-ministrul Dorin Recean, spicherul Parlamentului, Igor Grosu, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, dar și ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, miniștri printre care cel al Apărării - Anatolie Nosatîi, Culturii - Sergiu Prodan, Afacerilor Interne - Daniela Misail-Nichitin, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, șeful SIS, Alexandru Musteață, deputați și alții.
Înainte de conducerea țării, la memorial au venit membrii Blocului Alternativa: Ion Ceban, Alexandr Stoianoglo, Ion Chicu și Mark Tkaciuk.
Ziua Victoriei, atunci când Germania nazistă a capitulat, este sărbătorită în țările occidentale pe 8 mai, iar în țările din blocul estic - pe 9 mai, din cauza diferenței de fus orar.
Tot astăzi, în Republica Moldova este marcată Ziua Europei. De la ora 13:00, în Piața Marii Adunări Naționale va fi inaugurat „Orășelul European”. Evenimentele dedicate Zilei Europei vor fi extinse în întreaga țară.







































































