Declarațiile liderului AUR din România, George Simion, privind o presupusă fraudare a masivă a votului de la prezidențiale în Republica Moldova, fac parte din războiul hibrid al Federației Ruse în Europa. Potrivit deputatului PAS, Lilian Carp, prin astfel de metode, se urmărește „diabolizarea” partidelor pro-europene de la Chișinău în contextul în care la toamnă avem și noi alegeri.
„Este o nouă etapă a războiului hibrid. Narativul a fost construit inițial prin logica lucrurilor crezând că Nicușor Dan va câștiga alegerile cu o diferență foarte mică, adică doar cu diferența voturilor din Republica Moldova, însă acest argument cade din picioare”, a menționat Lilian Carp în ediția de joi, 22 mai, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Mai mult, acuzând Republica Moldova de fraudă electorală la scrutinul prezidențial din România, Rusia ar fi urmărit inclusiv să distanțeze Chișinăul de București.
„Unul din obiectivele Rusiei e să deconecteze apropierea Chișinăului de București, iar una din soluții este de a ridica un val de ură între românii de pe cele două maluri ale Prutului. Exact așa au făcut când au început o agresiune împotriva Ucrainei. Ei au ridicat acest val de ură în interiorul țării pentru a avea un argument de a ataca Ucraina”, a declarat Lilian Carp.
Expertul român Sorin Ioniță crede că după scrutin, George Simion a lansat acuzații în adresa Republicii Moldova din ranchiună, dar și împrumutând din retorica Kremlinului.
„El are o poliță de plătit în Republica Moldova unde nu i-au ieșit niciodată combinațiile. Piticoții cu care s-a asociat el acolo nu au fost creduli, nu s-au ales și a avut numai eșecuri politice. Este și un om ranchiunos, care dacă ar fi ajuns președinte ar fi făcut mult rău relației cu R. Moldova, dar este și un om mimetic care împrumută și el din discursul MAGA de la Washington și imită tot ce vede. Am împrumutat cel mai mult din retorica Kremlinului că Maia Sandu e rea și așa mai departe”, a spus Ioniță.
La două zile după alegerile prezidențiale din România, câștigate Nicușor Dan, liderul AUR, George Simion, fost candidat, a declarat că la votul din Republica Moldova ar fi fost o fraudă masivă.
„100 de milioane de euro a fost bugetul alocat în Republica Moldova, numai, pentru turism electoral și pentru cumpărarea voinței românilor basarabeni care au fost diabolizați pe nedrept în ultima săptămână. Pentru că au folosit resurse administrative ale unui alt stat, ca să anuleze alegerile. Pentru că persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai și niciun calcul din lume nu ne poate arăta că peste 11.500.000 de români au fost la vot”, susține Simion într-un live pe Facebook.
Guvernul de la Chișinău a reacționat, subliniind că votul a fost unul liber. Reprezentanții Executivului l-au îndemnat pe George Simion și alți actori politici să evite jignirile.
„Românii din Republica Moldova au votat liber. Numărul mare de oameni care au ieșit la vot în Republica Moldova pentru alegerile prezidențiale din România arată cât de mult le pasă de viitorul României. Campaniile electorale pot fi însoțite de tensiuni și emoții, însă, din respect pentru toți cetățenii români, facem un apel către actorii politici să evite acuzațiile nefondate și jignirile la adresa votanților din Republica Moldova. Mulțumesc”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă.
TV8.md amintește că după numărarea tuturor voturilor, Nicușor Dan a obținut 53,60% din voturile celor prezenți la urne, iar George Simion - 46,40%. La turul II al alegerilor prezidențiale au participat 11.641.866 de români cu drept de vot. Astfel, prezența la urne a constituit 64,72%.




























































