Aproape 4,6 milioane de euro. Atât a plătit un milionar pentru o sabie care i-a aparținut monarhului francez Napoleon Bonaparte.
Licitația a fost organizată aseară la Paris, iar suma se apropie de recordul mondial de 4,8 milioane de euro, stabilit în 2007, pentru un artefact care i-a aparținut lui Napoleon, vândut vreodată.
Potrivit AFP, Bonaparte, pe atunci prim-consul, a comandat această sabie în anii 1800 la atelierul directorului Manufacturii din Versailles, considerat cel bun meșter al timpului său.
Ajuns împărat, Napoleon a păstrat sabia până la sfârșitul domniei sale. Aceasta a fost apoi păstrată de descendenții acestuia.
Un al doilea exemplar, identic, comandat tot de Napoleon, se află în prezent la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia.



























































