Fugarul Ilan Șor nu va putea candida la alegeri, întrucât este condamnat definitiv în dosarul „frauda bancară”. Alți politicieni cercetați penal, precum Vladimir Plahotniuc, Marina Tauber, Evghenia Guțul, Veaceslav Platon, nu au o asemenea interdicție, a explicat vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postică, la „Cutia Neagră PLUS”.
„Nu pot fi aleși persoanele care sunt condamnate cu hotărâre judecătorească definitivă, cel puțin nu prima instanță, dar nivelul Curții de Apel. Atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească definitivă, orice persoană poate să își depună setul de acte pentru a candida”, a menționat vicepreședintele CEC.
Pavel Postică a precizat că dosarul de candidat trebuie depus personal și conține declarații pe proprie răspundere. Reprezentanții legali nu pot depune aceste acte în locul candidatului. Cei care sunt dați în căutare internațională sau au interdicții legale ar putea întâmpina obstacole:
„De facto, sunt anumite circumstanțe care, cel puțin pentru persoanele care se află în căutare, s-ar putea să le limiteze această posibilitate, să candideze. Trebuie să menționăm că toate persoanele care vor depune setul de acte vor trebui să-i verificăm dacă nu nimeresc sau dacă nimeresc sub incidența restricțiilor, pentru că nu vorbim doar de hotărâri judecătorești definitive. Vorbim și de acte de constatare definitive ale ANI în cazul averii, intereselor, încălcărilor”.
În privința celor aflați pe listele internaționale de sancțiuni – cum ar fi cele impuse de Uniunea Europeană, Statele Unite, Marea Britanie sau Canada – aceștia pot, legal, să participe la alegeri.
„Parlamentul a adoptat o lege care cumva limita posibilitatea ca aceste persoane să fie candidate, însă Curtea Constituțională a declarat neconstituționale acele modificări în 2023. Lucrurile sunt destul de sensibile pe acest aspect. Încercăm și trebuie să ne conducem de acele standarde internaționale, care sunt atât timp cât persoana este nevinovată și această nevinovăție poate fi exclusă doar prin hotărâre judecătorească definitivă”, a explicat vicepreședintele CEC.
Postică a menționat că CEC va colabora cu mai multe instituții pentru a verifica integritatea candidaților:
„Noi vom crea un grup de lucru interinstituțional în colaborare cu colegii de la Ministerul Afacerilor interne, Ministerul Justiției, Oficiul de Probațiune, Autoritatea Națională de Integritate, așa încât să reușim foarte rapid să verificăm aceste persoane, să scoatem din presiunea ca aceste persoane să aducă ei certificatele de rigoare, dar noi le vom verifica”.
TV8.md amintește că cetățenii Republicii Moldova își vor alege Parlamentul pe 28 septembrie 2025. Mandatul actualului Parlament expiră la data de 11 iulie. Ziua scrutinului a fost votată la mijlocul lunii aprilie de Legislativ, la propunerea deputaților PAS.




























































