Președinta Moldovei, Maia Sandu, i-a urat „mult succes” noului președinte al României, Nicușor Dan. Acesta a depus astăzi jurământul de învestire în funcție.
„Pe temelia unei istorii comune, construim împreună viitorul: prin proiecte care aduc beneficii reale cetățenilor și printr-un angajament ferm pentru valorile europene”, a scris Sandu pe X.
TV8.md amintește ședința solemnă de învestire a debutat cu intonarea imnului național al României. La eveniment a luat cuvânt președintele Curții Constituționale, Marian Enache, iar Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a binecuvântat învestitura noului președinte. Acesta, la rândul său, a jurat cu mâna dreaptă pe Biblie și Constituție.
Nicușor Dan a menționat țara noastră în primul discurs din noua funcție:
„În ceea ce privește relația cu Republica Moldova - sprijinirea parcursului său european, consolidarea și extinderea proiectelor comune în domeniul infrastructurii energetice și de transport, crearea Fondului de garantare a investițiilor românești în Republica Moldova, extinderea schimburilor culturale și academice, funcționalitatea acelor instituții care produc dificultăți: vămile și Autoritatea Națională pentru Cetățenie”.



























































