Președinta Moldovei, Maia Sandu, a fost distinsă cu prestigiosul Premiu Theodor Heuss. Distincția este acordată pentru angajamentul depus în promovarea și apărarea democrației, a drepturilor omului și a statului de drept, transmite Deutsche Welle.
„A primi un premiu care poartă numele primului președinte al Republicii Federale Germania, un om care a contribuit la reconstrucția democrației în Europa postbelică, este mai mult decât o distincție personală. Este o realizare a poporului Moldovei, care continuă să lupte pentru libertate, demnitate și pentru valorile democratice”, a declarat Maia Sandu cu acest prilej.
Ceremonia de decernare a ediției jubiliare, a 60-a, a Premiilor Theodor Heuss a avut loc pe 24 mai, la Stuttgart, în sala de conferințe Haus der Wirtschaft.
Maia Sandu a primit premiul pentru angajamentul și implicarea sa personală pentru reformarea legislației și a instituțiilor statului moldovean, în vederea promovării democrației și alinierii țării la valorile europene.
„Maia Sandu este o persoană a cărei biografie politică nu este rezultatul obișnuinței, ci un act de rezistență împotriva unui sistem marcat de corupție, influență abuzivă și sete de putere - dar și împotriva forțelor externe care încearcă să tragă țara înapoi, în trecut. Ea luptă pentru o idee care depășește granițele patriei sale: ideea unei Europe libere și democratice”, a declarat Dr. Ludwig Theodor Heuss, preşedintele Fundaţiei Theodor Heuss, în discursul său de decernare a premiului.
Membrii organizației au apreciat parcursul european al Republicii Moldova, rezultatele referendumului, dar și dificultățile cu care ne-am confruntat în lupta împotriva corupției și oligarhiei.
Astfel, la înmânarea premiului, consilierul preşedintei, Igor Zaharov, a declarat că victoria la referendum, deși meritorie, a fost obținută cu o marjă foarte mică - doar 0,4%, adică aproximativ 13.000 de voturi. Cu toate acestea, rezultatele votului din stânga Nistrului, unde 30% dintre cetățeni au votat „pentru” la referendum, sunt un semn că și populația de acolo începe să conștientizeze influența Rusiei asupra regiunii. Totuși, situaţia problematică din Găgăuzia nu poate fi trecută cu vederea. Acolo, 94% dintre alegători au votat împotrivă - un scor record la nivel național.
Zaharov a mai menționat că, în cursul anului trecut, au fost deschise la nivel național 5.000 de locuri pentru cursuri de limba română, la care s-au înscris peste 15.000 de persoane. În ciuda rezultatului negativ înregistrat la referendum în Găgăuzia, interesul crescut pentru limba română este, totuși, un semn încurajator.
„Uniunea Europeană a construit infrastructură locală în regiune, precum școli sau grădinițe. Însă am omis importanța comunicării. Lecția noastră este că nu este vorba despre cine câștigă inimile, ci despre cine câștigă percepțiile”, a declarat acesta.
Premiul reflectă și recunoașterea curajului poporului moldovean de a face față războiului hibrid dus de Rusia, de a susține necondiționat Ucraina și de a alege, prin referendum, un viitor european. Pe parcursul ceremoniei, s-a subliniat că lupta împotriva autocrației și apărarea democrației în vremurile noastre tulburi sunt esențiale.
„Acest premiu nu este doar despre încredere, ci despre viitorul pe care îl construim. Un viitor în care Moldova este un membru cu drepturi depline al familiei europene. Un viitor în care democrația aduce o viaţă mai bună, instituții mai puternice și pace pentru poporul nostru. Accept acest premiu cu onoare și în numele fiecărui cetățean moldovean care continuă să creadă că țara noastră mică poate contribui la o Europă mai bună și mai justă pentru toți”, a mai spus laureata Maia Sandu în discursul ei de mulțumire.
TV8.md amintește că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit în luna februarie Premiul Reinhard Mohn 2025. Distincția a fost oferită din partea Fundației Bertselmann, în Germania. Președinta a primit distincția pentru angajamentul său exemplar în apărarea și promovarea democrației de la președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Totodată, premiul presupunea și o sumă de 100.000 de euro, care, conform Maiei Sandu, va fi donată.





























































