Schimbări în Guvernul Recean. Potrivit unor surse TV8, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian ar urma să fie numit în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Turcia, iar Vlad Kulminski ar putea prelua șefia Ambasadei Republicii Moldova din Statele Unite ale Americii.
Ministerul de Externe, care propune candidaturile, nu a confirmat numele celor doi și nici nu le-a infirmat, precizând doar că inițiativa va fi discutată și analizată mâine în cadrul ședinței Comisiei pentru Politică Externă și Integrare Europeană a Parlamentului.
Hotărârea finală va fi luată de șefa statului prin decret prezidențial.
Contactat de TV8, serviciul de presă al Biroului de Integrare condus de Oleg Serebrian a declarat că oficialul nu va vorbi la acest subiect, iar Vladislav Kulminski a refuzat să comenteze situația.




































