Liderul de centru-stânga Lee Jae-myung a câștigat detașat alegerile prezidențiale de marți din Coreea de Sud. Scrutinul electoral a fost marcat de o prezență masivă la vot a alegătorilor după șase luni de haos politic, transmite Digi24.
După numărarea a peste 98% din buletinele de vot, Lee Jae-myung a câștigat cu 49,2% din voturi, față de 41,5% cât a obținut adversarul său conservator Kim Moon-soo.
Președintele ales al Coreei de Sud, care își preia mandatul miercuri, a promis „să nu dezamăgească așteptările poporului” și a lansat un apel la unitate în țara sa polarizată.
Scrutinul a avut loc după criza declanșată de precedentul președinte, Yoon Suk Yeol, care a încercat în decembrie să instituie legea marțială, dar a fost împiedicat de parlament, dominat de opoziție, și ulterior a fost destituit și arestat.
Viitorul preşedinte, în vârstă de 61 de ani, va trebui să facă faţă unei crize economice care se agravează, creşterii costului vieţii şi uneia din cele mai scăzute rate de natalitate din lume. De asemenea, va trebui să răspundă ameninţării din partea imprevizibilului vecin nord-coreean şi să se poziţioneze în confruntarea dintre SUA, aliatul şi garantul securităţii ţării, şi China, principalul partener comercial.
































































